Prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, a lansat un apel public, solicitând sprijin pentru românii afectați de recentele inundații. Acesta a subliniat că este nevoie urgentă de echipamente precum roabe, găleți, lopeți, mături și saci de plastic.
„Împreună cu Filiala Argeș a Crucii Roșii, am demarat o campanie de ajutor pentru cei afectați de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute. În urma discuțiilor cu autoritățile, ne-a fost comunicată o listă de obiecte necesare în regim de urgență. Facem acest apel public, deoarece știu că mulți argeșeni sunt dispuși să ofere ajutor românilor aflați în dificultate”, a declarat Dragoș Predescu.
Lista necesităților include: roabe, găleți, lopeți, mături, saci de plastic și produse de curățenie. Punctul de colectare este la sediul Instituției Prefectului Argeș, situat în Piața Vasile Milea, nr.1. Pentru informații suplimentare, sunt disponibile următoarele numere de telefon: 0748544353 sau 0744252531.