Prahova – Recompensă de 3.000 de euro oferită de IJP pentru prinderea violatorului unei fetiţe de zece ani

Data:

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova acordă o recompensă de 3.000 de euro persoanei care va oferi indicii ce vor conduce la depistarea violatorului unei fetiţe de zece ani din municipiul Ploieşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, şeful IJP, Bogdan Despescu, el anunţând că a fost întocmit un al treilea portret robot al suspectului.
Potrivit lui Despescu, suma de 3.000 de euro este oferită de IJP cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Biroul Teritorial Prahova, al Asociaţiei Poliţia Prahoveană, dar şi cu sprijinul vicepreşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, Marian Săniuţă, al prefectului Adrian Dobre şi primarului municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.
De asemenea, şeful IJP Prahova a anunţat că, pe baza mărturiei fetiţei violate, a fost întocmit un al treilea portret robot, care arată că suspectul are aproximativ 35 – 40 de ani, 1,75 – 1,80 m înălţime, faţă prelungă, buze subţiri şi gură liniară, nas subţire, semicârn, ochi apropiaţi, căprui şi migdalaţi, frunte îngustă şi ten deschis.
Peste 130 de suspecţi au fost verificaţi, respectiv amprentaţi, fotografiaţi şi prezentaţi pentru recunoaştere în acest caz, dintre care peste 40 au ajuns la sediul Poliţiei în urma apelurilor date la 112 de către cetăţeni.
La rezolvarea acestui caz participă atât poliţiştii de la IJP Prahova, cât şi cei de la Crimă Organizată, ofiţeri din structurile informative, dar şi structuri din Inspectoratul General al Poliţiei Române, respectiv Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul de Criminalistică.
„Cei de la Institutul de Criminalistică lucrează pentru stabilirea ADN-ului vizavi de ceea ce s-a constatat la faţa locului’, a declarat Despescu, precizând că nu poate oferi mai multe date pentru a nu periclita desfăşurarea anchetei.
În urma violului din data de 9 iunie, a fost constituită o echipă complexă de cercetare, care a stabilit că, atât în luna mai a anului 2010, cât şi pe 1 iunie 2011, un bărbat cu semnalmente asemănătoare violatorului a avut alte două tentative nereuşite de viol asupra unor minore, în acelaşi cartier al municipiului Ploieşti. Potrivit lui Despescu, ambele fetiţe au scăpat la acel moment datorită faptului că agresorul a fugit fiind speriat de soneriile telefoanelor.
Persoanele care pot oferi informaţii despre suspectul violului comis la începutul lunii iunie în cartierul Malu Roşu din Ploieşti sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112. (Sursa: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition din 12 aprilie

Opera Națională București anunță lansarea campaniei de vânzare a...

Ursul din pădurea Ciolpani a fost văzut din nou

Ursul care a pus pe jar autoritățile în week-end...

BUCHAREST OPERA FESTIVAL – ALL PUCCINI EDITION, 7-16 iunie 2024, la ONB

Anul centenar puccinian este sărbătorit la Opera Națională București prin cea...

Un adolescent din Călărași dat dispărut a fost găsit de poliție în gara Constanța

În data de 15 aprilie curent, ofițeri din cadrul...