Prahova – Perchezitii DIICOT pentru destructurarea unei grupari specializata in evaziune cu produse petroliere si spalare de bani

Cele mai citite

Un numar de opt perchezitii domiciliare au fost efectuate, marti dimineata, de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT)- Serviciul Teritorial Ploiesti, in patru localitati, intre care municipiile Bucuresti si Ploiesti, actiunea vizand destructurarea unui grup infractional organizat specializat in evaziune fiscala, inselaciune si spalare de bani, avand ca obiect produse petroliere, prejudiciul depasind sase milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presa al DIICOT Ploiesti, descinderile au fost efectuate impreuna cu politistii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Ploiesti si cu sprijinul jandarmilor din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiesti si au vizat opt domicilii din Capitala, din Ploiesti si din alte doua localitati din apropierea acestui oras, respectiv Paulesti si Strejnic.
Seful DIICOT Ploiesti, Ionut Botnaru, a declarat, pentru AGERPRES, ca, in urma perchezitiilor, un numar de sapte persoane vor fi conduse la audieri, cercetarile fiind efectuate sub aspectul savarsirii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala, inselaciune si spalare de bani.
In vederea recuperarii prejudiciului estimat la peste sase milioane de lei a fost instituit sechestru asigurator pe mai multe imobile in valoare de aproximativ cinci milioane de lei.
Gruparea infractionala era condusa de prahovenii Ungureanu Daniel Catalin, Ivan Lucian Catalin si Carp Laurentiu Ionut, iar membrii acesteia, utilizand un numar de treizeci de societati comerciale „fantoma”, au obtinut beneficii financiare substantiale, prin crearea de circuite comerciale si financiare fictive, avand drept scop sustragerea de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, rezultate din operatiuni comerciale cu produse petroliere.
Astfel, firmele „fantoma” controlate de catre invinuiti au emis facturi fictive in baza carora a fost dedus in mod nelegal TVA si s-au sustras de la plata impozitului pe profit si accize, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infractionala fiind de aproximativ sase milioane de lei.
De asemenea, in perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2010, invinuitii Ungureanu Daniel Catalin si Ivan Lucian Catalin au indus in eroare reprezentantii SC Ana Oil SRL Sibiu cu ocazia desfasurarii unor operatiuni comerciale avand ca obiect produse petroliere, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 300.000 lei.
Cercetarile au fost efectuate cu sprijinul Serviciului de Operatiuni Speciale Ploiesti.

Ultimele articole

Cinci traficanți de droguri din Argeș – “CĂLCAȚI” DE MASCAȚI!

VINDEAU drogurile inclusiv elevilor de liceu cu sume cuprinse între 25-500 lei DIICOT afirmă că la data de 03.11.a.c., procurorii...

Percheziţii în Constanţa şi Călăraşi, la evazionişti în domeniul comerţului cu cereale

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Porturi Maritime efectuează miercuri opt percheziţii pe raza municipiului Constanţa şi a judeţului Călăraşi, la locuinţele membrilor unei grupări, specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul comerţului cu produse cerealiere, prejudiciul fiind de 1 milion de euro.

Spaniol care pacalea cetateni romani in aeroportul Otopeni, prins in flagrant de politistii de frontiera

Politistii de frontiera de pe Aeroportul International Henri Coanda au prins in flagrant un cetatean spaniol care solicita diferite...

Semnal Magazin

Curiozități, călătorii, istorie

Ultimele articole din județ