Prahova: Gazul metan aduce în Prahova noi investitori

Data:

Compania Megaconstruct şi Consiliul Judeţean Prahova au deschis ieri „robinetul” de alimentare cu gaz metan în sudul judeţului, la doar şase luni după începerea lucrărilor de realizare a unei noi reţele.

Câteva mii de familii din sudul judeţului Prahova, din localităţile Şirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota, precum şi agenţii economici din zonă au la dispoziţie de ieri posibilitatea alimentării cu gaz metan, rod al unei investiţii care în final va ajunge la 7 milioane de euro, realizată de firma Megaconstruct SA, operator autorizat de gaze naturale. „E zona judeţului cea mai puţin dezvoltată economic, acea parte de 30% a judeţului ce înseamnă câmpie. De-a lungul timpului nimeni nu s-a ocupat de dezvoltarea acestei zone care este cea mai săracă, fără apă,  canalizare, gaze.

Programul Consiliului Judeţean  Prahova presupune aducerea în parametri normali a acestei zone, ce are 100.000 locuitori,  până în anul 2020″, a declarat ieri, prezent la pornirea alimentării cu gaz metan în localitatea Şirna, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma. Lucrările au pornit în aprilie 2012, finanţarea lor fiind asigurată de Megaconstruct. Cătălin Ivan, director general al acestei firme menţionează că recuperarea investiţiei va avea loc în 5-7 ani. În primă are loc racordarea a 8.300 de imobile din localităţile Şirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota. Lungimea totală a reţelei cuprinse în această primă etapă este de 68 kilometri.

Într-o a doua etapă, care începe în acest an şi se va încheia în 2015, Megaconstruct va extinde reţeaua în localităţile Balta Doamnei, Drăgăneşti, Gherghiţa, Dumbrava, Olari şi Puchenii Mari, necesarul investiţiei fiind de 4,82 milioane euro. Aici vor fi cuprinse 13.411 imobile.

Gazele aduc noi investitori

Posibilitatea racordării la reţeaua de gaz metan va face atractivă pentru investitori zona, afirmă Mircea Cosma. „Este vorba de orientarea investitorilor către câmpie nu către munte. Nu  o să vedeţi firme mari care îşi deschid capacităţi de producţie în zona de munte”, afirmă el. Oportunităţile sunt mari pe zona de prelucrare a produselor agricole, precum sere, mori, fabrici de conserve etc., căci zona este bazinul legumicol al Bucureştiului.

Potrivit lui Cătălin Ivan, vineri s-a semnat un prim contract de alimentare cu gaz a serelor Tinosu, cu suprafaţă de 10.000 metri pătraţi. Dezvoltarea economică a zonei va duce la apariţia locurilor de muncă, va creşte bunăstarea locuitorilor care, astfel, vor deveni interesaţi să treacă de la metoda clasică de încălzire, cu lemne, la cea mai modernă, cu gaz metan, spun cei doi. „Din experienţă vă  spun că în primii trei ani se racordează aproximativ 50% din locuitori, procentaj care ajunge în 10 ani la 90%”, spune Cătălin Ivan. Proiectul nu ar fi fost posibil fără acordul dat de Petrom de racordare la magistrala de gaz operată de această firmă şi fără găsirea unui operator cu capacitate financiară şi de execuţie, respectiv a firmei Megaconstruct, spune Mircea Cosma.

Reţea pentru cel puţin 50 de ani

Conductele sunt realizate din PEHD (polietilenă de înaltă densitate), iar pereţii au o grosime ce ajunge la peste 2 centimetri.

Acestea sunt  îngropate sub limita de îngheţ a solului. „Durata de viaţă a acestora este de 50 de ani, cel puţin dublă faţă de cele din oţel”, au explicat specialiştii prezenţi. Conductele sunt fabricate în Olanda şi România, au o lungime individuală de 12 metri şi sunt sudate cap la cap cu ajutorul unor echipamente speciale. Diametrul nominal al acestora va fi de până la 25 de centimetri.

7 milioane euro va in­ves­ti firma Megaconstruct în reţeaua de gaz metan din sudul judeţului Prahova.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Abonare

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Câte limbi sunt vorbite în lume

Limba este un mijloc de comunicare extrem de important...

Consiliul Europei – ce este și cum funcționează

Consiliul Europei este o organizație interguvernamentală ce a fost...

Charles Dickens – unul dintre cei mai importanți scriitori britanici din toate timpurile

Charles Dickens este unul dintre cei mai importanți scriitori...

Legiunea pierdută a lui Crassus

Legiunea pierdută a lui Crassus este una dintre cele...