Prahova: Furnizorii saltelelor Dormeo ajung la 20 de magazine pe piaţa locală, după deschiderea unităţii din Ploieşti Shopping City

Date:

Compania slovenă Studio Moderna, care deţine serviciul de teleshopping Top Shop şi brandul de saltele Dormeo, deshide cel de-al douăzecilea magazin de pe piaţa locală, în centrul comercial Ploieşti Shopping City. Magazinul Top Shop din Ploieşti va comercializa peste 800 de produse casnice din gama Dormeo, Delimano, Kosmodisk, Walkmaxx, cosmetice Ivyss, dar şi articolele Dry Cooker şi Hot Pan.

Slovenii deţin pe piaţa locală magazine Top Shop şi Dormeo în oraşe precum Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Braşov, Iaşi, Focşani, Cluj-Napoca, Suceava, Sibiu, Craiova, Brăila, Piteşti, Ploieşti, urmând ca până la finele anului să mai deschidă încă o unitate în Bacău.

Compania, care deţine pe lângă reţeaua de magazine şi propria televiziune de home shopping în România, a reuşit în ultimii ani marcaţi de criza financiară să-şi majoreze constant businessul, în pofida declinului consumului în perioada 2009-2011. Astfel, cifra de afaceri a companiei estimată pentru 2012 este de două ori mai mare decât cea obţinută în anul 2008.

Studio Moderna estimează pentru acest an o creştere cu 20% a cifrei de afaceri faţă de anul trecut, în contextul expansiunii rapide a reţelei de magazine, conform unor declaraţii anterioare ale companiei. Slovenii au realizat în 2011, pe piaţa locală, afaceri de peste 30 mil. euro.

Compania slovenă a intrat pe piaţa din România acum mai bine de un deceniu, în anul 2002. Încă de la intrarea pe piaţă, compania a ales să-şi promoveze produsele prin televiziuni în timpul alocat teleshoppingului. Slovenii îşi vând produsele grupate sub umbrela unor branduri ca Dormeo, Kosmodisk, Walkmaxx, Top Shop sau Delimano, atât prin reţeaua de magazine, cât şi prin comenzi telefonice, online sau prin intermediul revistelor şi cataloagelor.

Studio Moderna s-a lansat în urmă cu 20 de ani în Slovenia, ca firmă de teleshopping, iar ulterior s-a extins, în prezent desfăşurându-şi activitatea pe 22 de pieţe europene. La nivel regional compania îşi promovează produsele pe 120 de sit-euri proprii, însă a dezvoltat de asemenea propria reţea de magazine Top Shop şi Dormeo, cu peste 200 puncte de desfacere.

Slovenii au închiriat în acest an un spaţiu suplimentar de depozitare de 700 de mp în proiectul A1 Business Park, de la intrarea pe autostrada Bucureşti-Piteşti, unde au ajuns să opereze un centru de 3.100 de metri pătraţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Abonare

Popular

More like this
Related

PUZ – „CENTRU LOGISTIC DEPOZITARE STICLĂ REALIZAT ÎN TREI ETAPE”

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului...

PUZ- S.C. SKELA INDUSTRIES S.R.L. si Profil Trade

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...