UPDATE: Prahova: Elevă găsită cu hipotermie severă după ce a căzut de la etaj într-o tabără de olimpici la Buşteni. Fetiţa s-a stins din viaţa marţi seară

Data:

ambulantaUPDATE: Eleva de 13 ani, care se afla într-o tabără de olimpici la Buşteni şi care a fost găsită, marţi dimineaţă, în comă şi şoc hipotermic după ce a căzut de la etajul vilei în care era cazată şi a stat mai multe ore în ger, a murit în urma unui stop cardio-respirator.

Directorul medical al spitalului din Sinaia, Constantin Roman Tămăduianu, a declarat, miercuri dimineaţă, că fetiţa a decedat marţi seară în urma unui stop cardio-respirator, în ciuda faptului că inima acesteia începuse să bată independent după mai multe ore de masaj cardiac extern.

În momentul în care aceasta a fost găsită avea o temperatură a corpului de 19,5 grade şi se afla în comă.

Fetiţa a fost transportată la spitalului din staţiunea Sinaia, unde, timp de mai multe ore, medicii i-au făcut continuu masaj cardiac extern, reuşind să îi ridice temperatura corpului la peste 30 de grade.

La un moment dat, inima acesteia începuse să bată independent, însă fata respira în continuare cu ajutorul unui aparat.

Eleva se afla la Buşteni într-o tabără de olimpici la matematică care era programată să se desfăşoare în perioada 3-12 ianuarie, cei 22 de elevi fiind supravegheaţi, potrivit Poliţiei Prahova, de patru profesori.

Prefectul de Prahova, Marius Sersea, a precizat că tabăra a fost organizată online şi nu avea avizul Ministerului Educaţiei.

Deocamdată, nu există concluzii în acest caz, ancheta fiind în desfăşurare.

 

O fetiţă de 13 ani care se afla într-o tabără de olimpici la Buşteni a fost găsită marţi dimineaţă cu hipotermie severă, temperatura sa fiind de 19,5 grade, după ce aceasta a căzut de la etajul al treilea al vilei în care era cazată şi a stat mai multe ore în ger.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, fetiţa se afla într-o tabără de olimpici de matematică la Buşteni, care era programată să se desfăşoare în perioada 3-12 ianuarie.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că medicii de pe ambulanţă au fost solicitaţi să intervină marţi dimineaţă în cazul unei fetiţe de 13 ani care a căzut de la unul dintre etajele vilei în care era cazată, aceasta fiind găsită cu hipotermie severă, având funcţiile vitale grav afectate, în condiţiile în care temperatura corpului său era de 19,5 grade.

Nicolae nu a putut preciza câte ore a stat fetiţa în frig, însă a spus că cel mai probabil aceasta a căzut de la etaj în cursul nopţii.

Medicii care au sosit la faţa locului au început manevrele de resuscitare şi au transportat-o pe elevă la spitalul din Sinaia, unde se continuă resuscitarea până când temperatura corpului său va creşte până la nivelul normal.

Eleva de 13 ani nu poate fi deocamdată transferată la un spital din Bucureşti, medicii făcând eforturi pentru stabilizarea şi menţinerea funcţiilor vitale.

Prefectul de Prahova, Marius Sersea, a declarat că de la momentul în care fetiţa a fost găsită medicii i-au făcut masaj cardiac şi oxigeno-terapie, temperatura corpului crescând de la aproximativ 20 de grade la 32 de grade. Cu toate acestea, fetiţa nu poate fi încă transferată la un spital din Bucureşti.

În tabăra de la Buşteni se află 22 de olimpici care sunt supravegheaţi de patru profesori.

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

 

 

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Mafia fierului vechi din Călăraşi a primit o lovitură serioasă după vizita Gărzii de Mediu la Sărulești

Inspectorii Gărzii de Mediu, împreună cu forţele de ordine...

Un protest împotriva obținerii de vize de flotanta avut loc în Balta Albă

Circa 50 de rezidenți din comuna Balta Albă, situată...

Anchetă pentru contracte de ucenicie fictive pentru fonduri de la stat de peste 2 milioane lei

Un angajator din județul Olt a fost implicat în...