Prahova – A doua ediţie a „Târgului cu bunătăţi“, la Sinaia

Data:

Cea de-a doua ediţie a „Târgului cu bunătăţi“ de la Sinaia se va desfăşura, de vineri până duminică, în Parcul Dimitrie Ghica din staţiunea montană.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sinaia, turiştii vor putea găsi la acest târg produse naturale, fără aditivi şi conservanţi, precum brânzeturi de la Bran şi Fundata, preparate din carne de oaie, vită şi porc de la Lăpuşel şi Tălmăcel, cozonaci, prăjituri şi plăcinte maramureşene şi botoşănene, premiatul magiun de Topoloveni, suc natural de mere, vin, palincă şi miere, turtă dulce din Bascov, pâine secuiască, ceaiuri şi tincturi din Apuseni.
„Aşa cum spuneam, la prima ediţie, care s-a bucurat de succes în rândul sinăienilor şi al turiştilor, îmi doresc ca ‹Târgul cu bunătăţi› să devină o tradiţie în oraşul nostru. Ne-am propus să organizăm periodic la Sinaia acest gen de târguri care sunt frecvente în mai multe ţări din Europa. Pe lângă încurajarea unui stil de viaţă sănătos consumând produse naturale, aceste evenimente sunt un bun prilej de promovare a produselor româneşti“, a declarat primarul Vlad Oprea, potrivit comunicatului. (Sursa: Agerpres)

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Actrița sud-coreeană Kim Sae-ron găsită decedată în locuința sa la 24 de ani

Actrița sud-coreeană Kim Sae-ron a fost descoperită fără viață...

Atacurile lupilor în județul Buzău: o problemă în creștere

În județul Buzău, atacurile lupilor asupra gospodăriilor au devenit...

”Criminalul de la Perla” solicită din nou eliberarea condiționată, după doar 12 ani de detenție

Gheorghe Vlădan, cunoscut ca "criminalul de la Perla", a...