Prahova – Adrian Năstase a inaugurat un proiect construit din fonduri europene la Baba Ana

Cele mai citite

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a inaugurat duminică, în localitatea prahoveană Baba Ana, un proiect integrat din fonduri europene în valoare de 2,5 milioane de euro.
Proiectul a fost accesat de primarul din localitate pe Măsura 3.2.2. şi cuprinde un complex cultural, asfaltarea a 10 kilometri de drum comunal, extinderea canalizării şi aducţiunii de apă.
Împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cozma şi primarul localităţii, Nicolae Bulete, Adrian Năstase a tăiat panglica centrului cultural din Baba Ana, complex care cuprinde sală de spectacole, bibliotecă şi muzeu.
„Se împlinesc patru ani de când România a intrat în Uniunea Europeană, dar sunt multe probleme care nu-şi găsesc rezolvarea. Din 30 miliarde de euro pe care ar fi trebuit să le obţinem de acolo nu am obţinut decât circa 13%. Puţin, foarte puţin, dar trebuie să ne bucurăm când reuşim să inaugurăm obiective ca acest centrul cultural“, a declarat Adrain Năstase.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cozma a spus: „Am finalizat astăzi primul proiect european din judeţul Prahova pe Măsura 3.2.2., ceea ce înseamnă infrastructură rurală, respectiv completarea alimentării cu apă, canalizare şi centrul cultural. Anul viitor se va introduce gazul metan şi se va circula pe trotuare, iar într-un interval de cinci ani comuna Baba Ana ar putea deveni o localitate reprezentativă a judeţului Prahova şi o localitate de tip european. Nicolae Bulete este primul primar care termină un proiect de 2,5 milioane euro într-un singur an“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Varadero, plaja fără sfârșit

Varadero este una dintre cele mai faimoase plaje din lume, situată în provincia Matanzas din Cuba. Acesta este un...

Alte articole din aceasta categorie