Porcul de Crăciun, rezervat încă din octombrie. Cu cât se vinde kilogramul?

Data:

Într-o Românie tot mai afectată de scumpiri, oamenii se pregătesc din timp pentru sărbătorile de iarnă. În Oltenia, porcii pentru Crăciun se rezervă deja din luna octombrie, iar crescătoriile locale au început să facă liste de așteptare. Cei care aleg să cumpere mai devreme speră să prindă un preț mai bun, în condițiile în care carnea de porc este așteptată să se scumpească în perioada următoare.

„Am venit și eu să rezerv un porc pentru Crăciun”, spune un bărbat din Dolj. „Ne e frică, a intrat frica în noi, în populație”, adaugă un alt client, explicând că oamenii nu mai au încredere că vor găsi carne la prețuri accesibile în decembrie.

Crescătorii confirmă tendința. „Vin și ne sună mai din timp ca să vadă prețul, să vadă ce greutăți avem. Anul acesta prețul va fi de 15-16 lei kilogramul în viu”, explică Alin Simion, crescător de porci din județul Dolj. Pentru a-și asigura animalul de sărbători, clienții plătesc un avans între 400 și 500 de lei, potrivit jurnalistei Elena Alexandru de la Digi24.

Scumpirile din ultimele luni i-au făcut pe mulți să-și calculeze atent cheltuielile. „Majoritatea nu au bani să își ia un porc întreg. Se mulțumesc cu două kilograme, să aibă ceva pe masă de Crăciun. Dar la timpurile astea… se va scumpi sigur!”, spune o femeie. „O să fie prețuri diferite, de la producător la producător”, adaugă o altă localnică.

Pe lângă problemele economice, crescătorii se confruntă și cu riscul apariției pestei porcine africane. În Dolj, autoritățile au confirmat trei focare în acest an. „Pesta porcină africană evoluează în continuare, atât în județ, cât și în restul țării. Nu are tratament, nu are vaccin, iar carnea infectată se poate păstra până la doi ani în congelator”, avertizează Costică Retea, director adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare Dolj.

În magazine, prețul unui kilogram de carne de porc pornește acum de la 20 de lei, însă producătorii avertizează că, până la Crăciun, tarifele ar putea crește cu câteva procente. Motivele țin de majorarea taxelor, scumpirea energiei și costurile tot mai mari de producție.

Pentru mulți români, porcul de Crăciun rămâne o tradiție greu de abandonat, dar tot mai dificil de susținut în condițiile economice actuale.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Autospecială de poliție din Mehedinți, în pericol din cauza unui dispozitiv audio-video improvizat

Un echipaj de poliție din județul Mehedinți a trecut...

Părinții copiilor LGBTIQ+ cer dialog cu politicienii, după apariția unor informații false despre strategia UE privind copiii trans

Grupul „Părinți pentru Drepturi Egale”, alături de Accept România,...

Anchetă la o școală din Gorj, după ce o poartă a căzut peste trei copii. O elevă de opt ani a fost rănită

Incident grav într-o școală din orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj....

Semnal Magazin
SEMNAL

Cum mă pregătesc pentru o lansare – pas cu pas

Lansările pot fi stresante, dar adevărul e că nu...

Ordinea în resurse – cum mi-am făcut loc pentru claritate

Am ajuns la capitolul ordine în resurse.Mi-am dat seama...

Claritatea în business: de la potrivire la succes

Succesul unui business nu începe cu tehnologia, bugete imense...

IRI Travel lansează ofertele Early Booking pentru vara 2026 cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului

Advertorial Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, touroperatorul IRI Travel...

San Sebastián – între plaje, pintxos, tarta de queso și povești de altădată

Sunt orașe care îți taie respirația de la prima...

Resurse online care îți aduc vizibilitate și clienți

Bună și bine ai revenit la o nouă discuție...

Cum comunici eficient în business?

Cum comunici eficient in business? Primul pas pentru o comunicare...

Tragedie în Siberia: Cum un copil a provocat prăbușirea zborului Aeroflot 593

O excursie fatală în cabina pilotului Pe 23 martie 1994,...