Polițiștii din Ilfov au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.400 de lei, pentru încălcarea legislației rutiere. Dintre acestea, 28 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. În urma controalelor desfășurate în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost reținute șase permise de conducere.
Un bărbat din Bragadiru a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis, motiv pentru care polițiștii au deschis un dosar penal pe numele său. De asemenea, există suspiciuni că acesta ar fi consumat substanțe psihoactive. Alte trei dosare penale au fost întocmite în cazul unor bărbați opriți în trafic în localitățile Voluntari și Pantelimon: unul dintre aceștia nu avea permis de conducere, iar ceilalți doi aveau dreptul de a conduce suspendat.
„În noaptea de 8 spre 9 februarie, între orele 23:00 și 02:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, împreună cu polițiști ai Brigăzii Rutiere, au desfășurat o razie amplă. Scopul acțiunii a fost identificarea și sancționarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au utilizat echipamentele din dotare pentru depistarea abaterilor de la legislația rutieră”, a transmis IPJ Ilfov.
Polițiștii au acționat și pentru respectarea limitelor de viteză în județ, aplicând sancțiuni conducătorilor auto care au circulat peste viteza legală admisă.
Pentru neregulile constatate în trafic, au fost aplicate 95 de amenzi conform OUG 195/2002, dintre care:
- 28 pentru depășirea limitei de viteză,
- 18 pentru nepurtarea centurii de siguranță,
- 49 pentru alte abateri rutiere.
Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat 12 testări cu aparatul DrugTest și 70 de testări cu aparatul etilotest, constatând 4 infracțiuni la regimul rutier.
Printre cazurile depistate, în localitatea Bragadiru, un șofer a fost testat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive, fiind transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice. În plus, s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere, motiv pentru care a fost deschis un dosar penal.
De asemenea, în Pantelimon și Voluntari, polițiștii au oprit trei șoferi, descoperind că unul nu avea dreptul legal de a conduce, iar ceilalți doi aveau permisul suspendat. În toate cele trei cazuri, au fost întocmite dosare penale.