Politiștii din Giurgiu au descoperit o cantitate de 265 de kilograme de articole pirotehnice

Cele mai citite

Polițiștii din Giurgiu efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, după ce au descoperit o cantitate de 265 de kilograme de astfel de articole la sediul unei societăți comerciale din comuna Schitu, județul Giurgiu.

Potrivit comunicatului emis joi de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în cadrul planului de acțiune PIROTEHNIC 2023 desfășurat la nivel național, au desfășurat o acțiune în comuna Schitu. În urma acesteia, s-a descoperit cantitatea de 265 de kilograme de articole pirotehnice, care erau deținute fără drept, la sediul unei societăți comerciale.

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Ultimele articole

Traficantă de droguri la 87 de ani

La 29 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, în colaborare...

Opera Națională București omagiază feminitatea și celebrează ziua de 8 martie prin baletul Baiadera de Minkus și opera La Traviata de Verdi

Miercuri (6 martie) și joi (7 martie), ora 18:30, Opera Națională București vă invită la spectacolul de operă Povestirile...

Doi bărbați din Călărași au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor

În data de 28 februarie 2024, ofițerii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au efectuat cu...

Semnal Magazin

Curiozități, călătorii, istorie

Ultimele articole din județ