Polițiștii au identificat peste o tonă de materiale pirotehnice deținute în mod ilegal

Data:

Polițiștii din Argeș au descoperit peste o tonă de articole pirotehnice deținute ilegal, în urma unei percheziții și a unui control desfășurat la o societate comercială.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Dosarul vizează săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice. Pe baza unei autorizări emise de instanța competentă, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și al specialiștilor criminaliști, a fost efectuată o percheziție domiciliară în comuna Bascov. Verificările au vizat locuința unui bărbat de 48 de ani, care ar fi oferit spre vânzare articole pirotehnice, inclusiv din categorii ce necesită autorizație, fără a deține calitatea necesară.

În urma percheziției, au fost identificate și confiscate aproximativ 310 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, printre care baterii de artificii și petarde.

Tot ieri, în cadrul Planului de Acțiune “PIROTEHNIC 2024”, polițiștii au efectuat un control la o societate comercială situată în parcarea unui centru comercial din municipiul Pitești. S-a constatat că aceasta comercializa către public articole pirotehnice destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.

În cadrul controlului, au fost descoperite 730 de kilograme de materiale pirotehnice din categoriile F2 și F3, pe care societatea nu era autorizată să le dețină sau să le comercializeze. Materialele au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor, iar pe numele societății a fost întocmit un dosar penal sub acuzația de comercializare ilegală de articole pirotehnice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Ion Iliescu refuză să facă declarații în Dosarul Mineriadei; inculparea oficială confirmată

Fostul președinte Ion Iliescu a refuzat, miercuri, să ofere...

Ion Iliescu și Petre Roman, inculpați din nou pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei

Fostul președinte Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman...

Controversele privind cauza morții lui Mihai Eminescu: Adevăruri ascunse și mărturii istorice

De-a lungul anilor, cauza morții poetului național Mihai Eminescu...

Bogdan Matei, noul președinte al Sportului românesc, a început cariera cu nota 2,75 la titularizare

Bogdan-Constantin Matei este noul președinte al Agenției Naționale pentru...