Poliţist rănit după ce s-a împuşcat accidental în timp ce urmărea hoţi de cablu telefonic

Un poliţist de la Poliţia Dâmboviţa a fost rănit, în noaptea de duminică spre luni, 16-17 iunie, după ce, în timp ce urmărea mai multe persoane suspectate de furt de cablu telefonic, s-a dezechilibrat şi a căzut, iar arma i s-a descărcat.

pistol

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, bărbatul are 31 de ani şi este agent principal, fiind ajutor de şef de post în localitatea Răzvad.

În noaptea de duminică spre luni, poliţistul, alături de doi colegi, a prins în flagrant mai multe persoane care furau cablu telefonic din zona satului Nisipuri. El i-a somat pe hoţi să se oprească, apoi a plecat în urmărirea lor, iar pe un teren denivelat agentul s-a dezechilibrat, arma descărcându-i-se accidental.

Poliţistul a sufeit plăgi împuşcate la piciorul drept şi la coapsă, el fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, de unde a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost operat.

“A fost o acţiune privind prevenirea furturilor de cablu telefonic, după ce în zonă au fost semnalate recent furturi, iar trei poliţişti ai postului Răzvad, între care şi agentul şef principal în cauză, ajutor de şef de post, au prins în flagrant mai multe persoane care furau cablu telefonic din zona satului Nisipuri. El i-a urmărit pe suspecţi, însă la pătrunderea pe un teren denivelat s-a dezechilibrat, iar pistolul de tip Carpaţi de 7,65 milimetri, pe care îl avea în dotare, i s-a descărcat, rănindu-se la piciorul drept. Din pistol lipsesc două gloanţe. Acesta era încărcat în mâna poliţistului, care se pregătea să tragă focuri în plan vertical, moment în care a avut loc incidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.

Poliţistul lucrează din anul 2005 la postul de poliţie Răzvad, iar ultima dată făcuse instructajul privind folosirea armei în urmă cu aproximatv o lună.

Mediafax

Un Comentariu la "Poliţist rănit după ce s-a împuşcat accidental în timp ce urmărea hoţi de cablu telefonic"

  1. Pingback: Poliţist rănit după ce s-a împuşcat accidental în timp ce urmărea hoţi de cablu telefonic | Ziarul Semnal de Dambovita

Leave a Reply

Your email address will not be published.