Efective din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte împreună cu lucrători de poliţie ai Posturilor de Poliţie Lucieni şi Dragomireşti au desfăşurat duminică, 28 iunie, o acţiune în municipiul reşedinţă de judeţ şi cele două comune menţionate. Ca urmare a verificărilor, au fost legitimate 152 de persoane, iar 54 de autovehicule au fost controlate. În total, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 1.000 de lei, iar 4 minori au fost depistaţi şi încredinţaţi familiilor. Totodată a fost constatată şi o infracţiune, fiind depistat I. Dragoş, de 19 ani, din Târgovişte, având asupra sa un cuţit, în interiorul unui local din municipiu. Tânărul s-a ales cu dosar penal.
Şi lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti şi ai posturilor de poliţie aflate în coordonare au desfăşurat, în oraşul Găeşti şi în comunele Cobia şi Petreşti, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor comise cu violenţă şi a respectării regulilor de circulaţie rutieră. Au fost legitimate 109 persoane, iar 5 disco-baruri şi 82 de autovehicule au fost controlate şi au fost aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.200 de lei. Şi angajaţii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au organizat şi executat o razie cu caracter preventiv în zona de competenţă. Cu această ocazie, au fost constatate 5 infracţiuni şi au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.060 de lei, din care 11 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie rutieră. În cadrul acestor verificări, au fost legitimate 41 de persoane, dintre care 11 au fost avertizate, iar 18 autoturisme au fost controlate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni, pe numele administratorilor unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea Runcu, întrucât difuzau opere muzicale fără a deţine contracte de autorizare valabil încheiate cu U.C.M.R. – A.D.A. şi U.P.F.R. Un alt dosar penal a mai fost întocmit sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni, pe numele agenţilor de pază ai unei societăţi comerciale cu sediul în comuna Moroieni, pentru că aceştia se aflau în dispozitivul de pază al firmei fără a fi atestaţi în acest sens.
În cadrul acestor ample verificări, şi ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au acţionat, săptămâna trecută, pe linia protejării populaţiei împotriva unor activităţi ilicite. Cu această ocazie, au fost verificate 6 societăţi comerciale, aplicându-se două sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1.500 de lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor fără documente de provenienţă.
Nicoleta Andrei