Franklin Templeton, administratorul activelor de 2,5 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea (FP), i-a dus pe investitorii locali şi străini în vizită la rafinăria şi la centrala electrică pe gaze din Ploieşti ale OMV Petrom şi la mina de sare din Slănic Prahova a Salrom pentru a promova fondul ca investiţie în cadrul celei de-a treia ediţii a Zilelor Analiştilor şi Investitorilor.
Fondul este acţionar cu 20% din capitalul Petrom, cea mai valoroasă companie românească, şi deţine 49% din capital Salrom, unicul producător de sare din România.
Pe de altă parte, managerii fondului şi Mark Mobius, printre cei mai influenţi investitori pe pieţele financiare, s-au întâlnit cu oficiali ai Guvernului şi cu preşedintele Traian Băsescu.
La eveniment au participat peste o sută de investitori instituţionali şi analişti locali şi internaţionali, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai autorităţilor de reglementare a pieţei, instituţiilor internaţionale, companiilor din portofoliu, dar şi diplomaţi străini.
„Până în prezent am atras aproximativ 750 milioane de euro în investiţii de portofoliu în Fondul Proprietatea, sumă care reprezintă în esenţă una din cele mai mari investiţii străine în ţară. Am fost impresionaţi de prezenţa numeroasă a investitorilor şi sperăm că acest interes va îmbunătăţi vizibilitatea Fondului ca o oportunitate de investiţii atractivă în rândul investitorilor locali şi internaţionali, şi că se va reflecta, în cele din urmă, în preţul acţiunilor”, a spus Greg Konieczny, managerul FP.
În prezent, Fondul Proprietatea valorează 1,6 miliarde de euro pe bursa de la Bucureşti, jumătate din valoarea activelor din portofoliu.