Peste 6.000 de elevi, din cinci judeţe, „împrieteniţi“ cu ştiinţele exacte

Data:

stiinte exactePeste 6.000 de elevi din 506 de şcoli aflate în judeţele Călăraşi, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Mehedinţi s-au „împrietenit“ cu şi ştiinţele, în cadrul unui proiect unic în România, potrivit iniţiatorilor, derulat pe parcursul a trei ani. Peste 500 de au intrat, în urmă cu trei ani, în proiectul cu MaST (matematică şi ştiinţe), ce are ca scop creşterea interesului elevilor faţă de studiul ştiinţelor, orele acestor discipline fiind considerate neatractive de către majoritatea şcolarilor.
Astfel, elevii au fost cooptaţi în acest proiect, în care, prin de inovare şi creativitate organizate în afara orelor de curs, au reuşit să înţeleagă matematica, fizica, chimia, biologia şi tehnologia informaţională, raportate la lumea înconjurătoare.
Iniţiatorul proiectului este Inspectoratul Şcolar Călăraşi, prin profesorul Klaus Nicolae Micescu, care, împreună cu inspectoratele şcolare din Cluj, Iaşi, Sibiu şi Mehedinţi, dar şi cu sprijinul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), al Asociaţiei pentru educaţie şi ştiinţă „Hermann Oberth“ din Bucureşti şi al Centrului de Didactica Ştiinţelor Naturii al Şcolii Pedagogice Superioare din Klagenfurt – Austria, au reuşit să arate elevilor o altă faţă a ştiinţelor pentru care ei manifestau, până atunci, un interes scăzut.
Tot în cadrul proiectului a fost elaborat un ghid al atelierelor de inovare şi creativitate MaST, în care sunt prezentate modelele prin care elevii au reuşit să înţeleagă mai bine ştiinţele.
Printre proiectele elaborate de elevi, împreună cu profesorii, în cadrul atelierelor se numără unul dedicat energiei „curate“, „Şcoala verde“ – care se referă la utilizări practice ale fizicii, chimiei şi biologiei în satul românesc -, „Sono MaST“ – care presupune găsirea unor soluţii optime pentru îmbunătăţirea acusticii sălii de sport, folosind materiale accesibile, şi determinarea cantităţii de praf din aerul sălilor de clasă.
În cadrul proiectului au fost iniţiate 300 de ateliere de inovare şi creativitate, iar 150 de unităţi de învăţământ au primit titlul de şcoală MaST Top.
Pornind de la rezultatele obţinute în proiect, reprezentanţii celor cinci judeţe au întocmit un manifest intitulat „Învăţ MaST în atelierele de inovare şi creativitate“, prin care cer Ministerului Educaţiei introducerea acestor ateliere în programa şcolară naţională.
„Vorbim despre o experienţă unică în sistemul de învăţământ românesc, respectiv realizarea acestor ateliere de inovare şi creativitate MaST, respectiv Şcoala MaST Top, în care peste 6.000 de elevi au acceptat să vină, peste programul de la clasă, pentru a învăţa matematică, fizică, chimie raportate la mediul înconjurător“, a explicat profesorul Klaus Nicolae Micescu.
Potrivit profesorului Micescu, aceste modele trebuie aplicate încă din clasa I, şi nu în liceu. „Nu trebuie să stăm 12 ani să facem cu tabla şi creta matematică, fizică şi chimie, care oricum nu sunt pe înţelesul copiilor şi nici plăcute de către ei, ci trebuie să organizăm ateliere în care aceste discipline să fie predate mai prietenos. În opinia mea, ideea de a lucra după manuale este depăşită“, consideră acesta.

Alte articole similare

The post Peste 6.000 de elevi, din cinci judeţe, „împrieteniţi“ cu ştiinţele exacte appeared first on SEMNAL – Stiri din Ilfov, Prahova, Dambovita, Buzau, Ialomiţa, Calarasi, Giurgiu, Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Mafia fierului vechi din Călăraşi a primit o lovitură serioasă după vizita Gărzii de Mediu la Sărulești

Inspectorii Gărzii de Mediu, împreună cu forţele de ordine...

Un protest împotriva obținerii de vize de flotanta avut loc în Balta Albă

Circa 50 de rezidenți din comuna Balta Albă, situată...

Anchetă pentru contracte de ucenicie fictive pentru fonduri de la stat de peste 2 milioane lei

Un angajator din județul Olt a fost implicat în...