Percheziții DNA la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei

Data:

Procurorii militari DNA efectuează percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, într-un dosar care vizează fapte de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Sunt vizate 21 de persoane, iar prejudiciul estimat depășește 2,4 milioane de euro.

Ancheta îl vizează direct pe generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu, comandantul Logisticii Armatei Române, suspectat că a acordat un contract pentru extinderea Cimitirului Ghencea Militar companiei Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu. DNA suspectează că valoarea contractului a fost umflată prin lucrări fictive, inclusiv evacuarea și umplerea terenului cu moloz.

Percheziții au loc și la hotelul Haiducului, unde locuiește generalul Zisu. Potrivit surselor judiciare, acesta este un apropiat al fostului premier și fost șef al Armatei, Nicolae Ciucă, și al șefului SPP, Lucian Pahonțu. Generalul Zisu a fost anterior acuzat de Gigi Becali că a blocat accesul echipei FCSB pe stadionul Ghencea în vara anului 2023.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL