PDL – PNL – PPDD, o nouă alianţă în cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte

o noua alianta in cadrul CLM TargovisteMarţi, 9 iulie, cu prilejul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgovişte, s-a conturat o nouă alianţă, în următoarea formulă: PDL – PNL – PPDD. USL nu mai funcţionează la nivelul CLM – în componenţa acestuia au rămas doar consilierii locali ai PSD şi consilierul PC. Acestora din urmă le-a acordat sprijin şi consilierul Tudorică Răducanu. Noua alianţă a început în forţă, prin schimbarea preşedintelui de şedinţă, liderul consilierilor USL, Cristian Stan, cu viceprimarul PDL, Ciprian Prisăcaru.
Componenţii noii alianţe au reuşit astfel să treacă toate punctele aflate pe ordinea de zi, în formula pe care au agreat-o. Este vorba, mai întâi, despre o serie de aspecte referitoare la Compania de Apă. Aici, reprezentantul CLM în AGA, Vasile Pătraşcu, a fost înlocuit cu liberalul Constanţa Cârstea. S-a trecut apoi la votarea componenţei Consiliului de Administraţie, din acesta fac parte Ponorâcă Ion, Adrian Simion, Tibi Ciulei, Eduard Hack, loan Folescu, lacob Ciprian şi Mariuţan Alexandru, ultimul fiind desemnat şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Reprezentanţii USL au refuzat să voteze persoana care reprezintă CLM în AGA, precum şi componenţa şi conducerea CA al Companiei de Apă, motivând că nu vor să fie părtaşi la o ilegalitate. Cu toate acestea, numărul de consilieri ai PDL, PNL şi ai PPDD a asigurat numărul de voturi necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.