Patru indivizi din Albeștii de Argeș, sancționați pentru încălcarea legislației silvice

Data:

Pe 31 ianuarie 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au desfășurat o acțiune în zona de competență pentru combaterea tăierii, sustragerii și transportului ilegal de material lemnos. În cadrul verificărilor, au depistat patru bărbați, cu vârste între 26 și 50 de ani, toți din comuna Albeștii de Argeș, care transportau lemne cu atelaje pe DJ 704G, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau însoțirea transportului.

Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a constatat că aceștia transportau în total 2 metri cubi de lemn.

Pentru această abatere, fiecare dintre cei implicați a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice. De asemenea, materialul lemnos, evaluat la aproximativ 900 de lei, a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Curtea de Argeș.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Scandal ecologic la Corbeanca: Braconaj, distrugere intenționată și complicități suspecte

Lacurile din Corbeanca sunt, teoretic, sub protecția statului. În...

Ministrul Agriculturii: „Nu a fost niciun boicot, retailul a înregistrat creșteri de 10-20%”

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat marți că nu...

Accident grav în Oradea: Ambulanță răsturnată într-o intersecție, trei persoane rănite

O ambulanță aflată în misiune s-a răsturnat marți într-o...