Locuitorii municipiului Ploieşti s-au reunit marţi, 1 Decembrie, încă de la primele ore ale dimineţii, în parcul Mihai Viteazul, pentru a participa la ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României. După intonarea imnului României, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă. Manifestarea a continuat cu alocuţiuni rostite de oficialităţile locale şi judeţene. Reprezentanţii instituţiilor publice şi lideri ai organizaţiilor politice locale şi judeţene au depus apoi coroane şi jerbe de flori la statuia lui Mihai Viteazul. Trei aeronave au survolat zona parcului Mihai Viteazul. Sute de militari din cadrul Garnizoanei Ploieşti, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Liceul Militar din Breaza au defilat apoi pe Bulevardul Republicii. Alături de aceştia au defilat şi poliţiştii comunitari din Ploieşti, jandarmii prahoveni şi pompierii, acompaniaţi de Fanfara Consiliului Judeţean Prahova.
„Porţi deschise” la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova,
de 1 Decembrie
La Ploieşti este o tradiţie ca în preajma aniversării Zilei naţionale a României, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova să-şi deschidă larg porţile publicului interesat să cunoască activităţile pe care poliţiştii le desfăşoară zi de zi, dar şi dotările de care dispun în executarea misiunilor. Astfel, marţi, 2 Decembrie, începând cu ora 11, la sediul Inspectoratului au fost invitate toate persoanele interesate de cunoaşterea profesiei de poliţist, inclusiv reprezentanţii mass-media. Cu această ocazie au fost prezentate aspecte din activitatea cotidiană a poliţiei prahovene şi s-a făcut o trecere în revistă a echipamentelor şi dotărilor de care dispun forţele de poliţie.
Mădălina Zamfir