Olt: Ministrul Dan Şova susţine că “nu se va mai atinge cineva” de veniturile populaţiei

Olt: Ministrul Dan Şova susţine că “nu se va mai atinge cineva” de veniturile populaţiei

senator Dan SovaMinistrul pentru Relaţia cu Parlamentul, senatorul de Olt Dan Şova, a declarat vineri la Slatina, într-o conferinţă de presă la care au participat toţi cei 10 parlamentari USL din judeţ, că sunt prioritare pentru USL modificarea Constituţiei şi regionalizarea şi că “în niciun caz nu se mai atinge cineva de veniturile populaţiei”.

“Există o speranţă foarte mare. Cred că va fi un mandat foarte dificil pentru că avem o majoritate dată de o încredere uriaşă, până la urmă, care ne va obliga foarte mult. Premierul este un politician foarte activ şi foarte organizat. Sper să avem rezultatele pe care cei care ne-au dat încrederea, atât de masiv în momentul de faţă, le aşteaptă. Cred că bilanţul va fi pozitiv. Vom începe cu modificarea Constituţiei şi regionalizarea, în niciun caz nu se va mai atinge cineva de veniturile populaţiei. Contrar a ceea ce s-a spus, s-a dat drumul deja la peste 10.000 de locuri de muncă în mediul bugetar. Premisele sunt bune. Dacă o să avem o colaborare bună şi cu domnul Traian Băsescu, în sensul să numească premierul repede şi să respecte calendarul pe care l-a respectat şi în 2009, atunci o să avem şi un Guvern instalat rapid”, a declarat Dan Şova.

Acesta a menţionat că parlamentarii vor fi convocaţi pentru prima sesiune din 2013 pe data de 14 ianuarie, pentru a vota bugetul şi “a începe treaba”.

În contextul discuţiei despre regionalizare, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a explicat că în viziunea USL regionalizarea “probabil se va întâmpla 2016 şi nu mai devreme” şi nu înseamnă desfiinţarea judeţelor.

Stănescu a calificat drept “istoric” rezultatul obţinut de USL şi a reafirmat susţinerea USL Olt pentru premierul Victor Ponta, dar a menţionat şi câteva dintre promisiunile făcute de parlamentarii USL în campania electorală pe care le vrea puse în practică, aşa cum este o autostradă sau un drum expres Craiova – Piteşti care să treacă prin Slatina, o centură ocolitoare pentru municipiul Slatina.

“Sunt convins că votul oamenilor a fost de sprijin total pentru USL, pentru cei care conduc USL, pentru Guvernul Ponta. Este un rezultat istoric pentru USL. (…) Ne bucurăm de acest rezultat, o bucurie pe care trebuie să o gestionăm aşa cum trebuie, pentru că nivelul de aşteptare este foarte mare, deoarece sunt convins că Victor Ponta va fi în continuare primul-ministru şi guvernul său va fi unul de profesionişti care să ducă România într-o direcţie corectă. A dovedit că este un foarte bun premier. Noi, echipa de la Olt, vrem să fim în sprijinul lui. Şi aşteptările noastre, la nivel judeţean, sunt foarte mari pentru sunt convins că vom reuşi să rezolvăm multe din problemele judeţului, sunt convins că în următorii patru ani va trece o autostradă prin judeţul Olt, că în următorii patru ani Slatina va avea centură ocolitoare”, a spus Paul Stănescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Olt.

Liderul filialei social-democrate a anunţat că lunar va avea întâlniri cu toţi parlamentarii USL pentru a-i pune la curent cu probleme din judeţ şi cu problemele administraţiilor locale.

 

 

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.