Olt: Fermierii romani vor primi, incepand de marti, un avans din platile europene pe suprafata

Cele mai citite

Fermierii romani vor primi un avans din platile europene pe suprafata, efortul financiar pe care il facem in acest sens cifrandu-se la 500 de milioane de euro, a declarat, luni, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, , intr-o conferinta de presa.

„Asa cum prevede decizia Comisiei Europene, luata la solicitarea Romanei, din 16 octombrie putem incepe plata in avans a sprijinului pe suprafata. Este vorba de jumatate din suma acordata de Comisia Europeana in acest an, de 119,66 euro pe hectar, care se va regasi in conturile fermierilor. Vom face un efort bugetar si avem promisiunea de la Ministerul de Finante ca va asigura aceste sume, cuantumul total fiind de 500 de milioane de euro”, a precizat Constantin. 

Acesta a precizat ca avansul pe suprafata se va plati in perioada 16 octombrie – 31 octombrie 2012. 

De asemenea, seful MADR a precizat ca dupa rectificare bugetara de la sfarsitul lunii octombrie MADR va primi 100 de milioane de euro, bani care vor fi folositi pentru ajutorul de minimis si pentru sprijinul complementar pe suprafata din bugetul national. 
”Pe 31 octombrie bugetul MADR va cunoaste o crestere de 100 de milioane de euro. O parte din bani va merge catre ajutorul de minimis, care se va plati incepand cu 1 noiembrie, iar o parte pentru sprijinul suplimentar pe suprafata. Vrem sa indeplinim o promisiune pe care am facut-o fermierilor, respectiv acordarea sprijinului maxim in 2012 pe care il permite Uniunea Europeana”, a adaugat ministrul Agriculturii. 

Sprijinul maxim pe care il va putea primi un fermier pe suprafata in 2012 este 158 de euro/ha, respectiv 119 euro de la UE si restul de la bugetul de stat.

 

 

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Doi soți din Fetești au suferit răni grave, după ce au alunecat zeci de metri pe zăpadă, pe Valea Caraimanului din Bucegi

Un cuplu din Feteşti se afla sâmbătă într-o excursie montană împreună cu fiul lor, când au suferit un accident...

Alte articole din aceasta categorie