Olguţa Vasilescu: Craiova este singurul oraş din România unde preţul gigacaloriei a scăzut cu 10%

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre realizările din primul său an de mandat, despre priorităţile sale şi proiectele pe care le-a demarat, dar şi despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat şi datoriile moştenite de la fosta administraţie locală. Lia Olguţa Vasilescu este la primul mandat de primar al Craiovei pe care l-a câştigat la alegerile locale din iunie 2012 în care a candidat din partea USL (PSD).

olguta vasilescu

AGERPRES: Doamna primar, a trecut un an de când sunteţi în această funcţie. Cum a fost primul an de mandat?
Lia Olguţa Vasilescu: Prima jumătate din acest an am petrecut-o plătind datoriile predecesorului (fostul primar Antonie Solomon – n.r.), unele neachitate chiar şi din 2011. Am făcut acest lucru pentru a putea să nu mărim taxele şi impozitele locale, întrucât condiţia pentru a nu majora taxele şi impozitele locale cu 16,5% era să nu avem arierate. În aceste condiţii am ajuns pe zero la finalul anului trecut şi putem să ne lăudăm că suntem unul dintre cele două oraşe din România care nu a crescut taxele şi impozitele şi, mai mult decât atât, suntem singurul oraş din România unde preţul gigacaloriei a scăzut cu 10%. În a doua parte a mandatului de până acum am început să facem şi primele investiţii: s-a finalizat adăpostul canin, a început masterplanul de apă şi canalizare, am început asfaltarea străzilor din municipiul Craiova pentru care am alocat anul acesta cât s-a alocat în ultimii doi ani la un loc.

AGERPRES: Pentru ce existau aceste arierate, unde a mers cea mai mare parte a banilor?
Lia Olguţa Vasilescu: Cea mai mare parte a banilor a mers către lucrări de asfaltare realizate de o firmă care are acord cadru cu Primăria Craiova şi am fost nevoiţi să achităm datorii chiar şi de acum doi ani, nu doar pe cele de la începutul anului 2012 făcute în campania electorală, când s-a lucrat în ritm susţinut, şi a trebuit să achite nota de plată următorul primar.

AGERPRES: Aţi câştigat mandatul de primar cu un program electoral. În ce stadiu sunteţi cu punerea în practică a promisiunilor şi a proiectelor din campania electorală?
Lia Olguţa Vasilescu: Suntem într-un stadiu foarte bun, pentru că am realizat foarte multe lucruri: în primul rând am scăzut gigacaloria cu 10 la sută, s-au modernizat mai multe puncte termice, au început lucrările pentru introducerea reţelelor de apă pe mai multe străzi, avem 15 străzi numai într-un cartier, în patru cartiere ale Craiovei se reabilitează reţeaua de canalizate, deja au fost finalizate câteva străzi şi în următorii doi ani pe aproape toate străzile oraşului va fi apă şi canalizare. Mai sunt şi alte investiţii în derulare cum ar fi reabilitarea conductei de apă de la Izvarna care, ghinion, s-a fisurat exact pe mandatul meu, având aproape 60 de ani de când a fost dată în folosinţă. Am început să casetăm canalul din Corniţoiu asupra căruia nu s-a aplecat nimeni până acum. Vom avea cel mai mare târg de angro din România, cu o capacitate de 32.000 de locuri, care va fi dat în folosinţă pentru o lună de zile. Am reuşit să înverzim oraşul cu peste 6.000 de pomi pe care i-am plantat în ultimul an şi foarte multe dintre locurile de joacă au fost reamenajate. Oricum aş vrea ca în următorii doi ani ca toate să fie modernizate şi reamenajate. S-au efectuat mai multe lucrări de plombare covoare asfaltice şi chiar reparaţii pe de-a întregul a unor străzi din municipiu. Foarte multe străzi au intrat anul acesta în reabilitare, deşi având în vedere că am preluat străzile ca după bombardament, din păcate se cunoaşte foarte puţin. Dar sunt străzi care s-au transformat în bulevarde şi oricum anul acesta după ce terminăm licitaţiile putem demara lucrări la cele trei mari bulevarde ale Craiovei: Caracal, Râului şi Bariera Vâlcii. Bulevardul Brazda lui Novac deja s-a finalizat.

În general cam tot ce am promis este în curs de realizare, mai avem stadionul ca investiţie, unde am finalizat studiul de fezabilitate şi acum se lucrează la proiectul tehnic, urmând să fie amenajat până în 2016. La adăpostul de câini am finalizat realizarea a 500 de locuri, dar a fost şi partea care a durat cel mai mult, pentru că de acum înainte va trebui să facem doar cuşti. Problema era pentru bucătărie, pentru locul de sterilizare, tot ceea ce însemna partea de dotări care au fost finalizate în proporţie de sută la sută, urmând să fie construite doar cuşti pentru câinii care vor fi ţinuţi în adăpost. Deci cam toate promisiunile din campania electorală sunt în curs de realizare, dacă nu au fost încă finalizate.

AGERPRES: Există şanse să scape Craiova de câinii vagabonzi?
Lia Olguţa Vasilescu: Este foarte complicat, pentru că legislaţia nu este adecvată şi pentru că nimeni nu a luat în calcul faptul că trebuie să protejăm animalele, dar ce facem cu cele care sunt pe străzi şi sunt de ordinul zecilor de mii. Pentru că nu poţi construi adăposturi de 20.000 de locuri şi, mai mult decât atât, trebuie să vezi ce se întâmplă şi în localităţile învecinate. Acum două zile veneam de undeva din mediul rural, de la 20 de kilometri de Craiova, şi din o sută în o sută de metri am văzut măcar un câine, unii chiar cu pui. Probabil că toţi aceşti câini vor intra ori în localităţile limitrofe, ori în Craiova şi vor deveni câini ai nimănui şi o problemă pentru localităţile respective şi pentru administraţiile locale. Noi am finalizat prima parte a adăpostului canin cu 500 de locuri pe care le umplem cu câini luaţi de pe străzi la solicitarea cetăţenilor care sună la telefonul cetăţeanului. Asta înseamnă că sunt raportaţi în general câinii agresivi, dar în paralel cu asta lucrăm la un proiect de hotărâre de consiliu local, care va fi gata în luna iulie, referitor la un regulament pentru câinii maidanezi. Asta înseamnă că vom cere cetăţenilor Craiovei să-şi sterilizeze obligatoriu câinii din curţi ca să ştim sigur că nu mai fac pui, iar dacă nu doresc să îi sterilizeze pentru că sunt de rasă, atunci vor plăti o taxă la primărie, taxă care va merge cu destinaţie precisă către adăpostul canin din Craiova. Vom interzice, de asemenea, ca într-un apartament de bloc să fie ţinuţi mai mult de doi câini, pentru că avem situaţii absolut periculoase pentru sănătatea craiovenilor. Sunt persoane care strâng maidanezii de pe stradă şi îi ţin în apartament. În cartierul Brazda lui Novac, de exemplu, ne-a raportat o asociaţie de proprietari că există o persoană care ţine în casă 12 câini maidanezi. Şi deocamdată nu există nicio posibilitate legală ca să putem lua măsuri. Sigur că sesizezi Sanepidul, dar asta este: se lasă cu amendă, dar nu poţi să îi interzici persoanei respective să deranjeze locatarii. Vă daţi seama ce miros şi ce zgomot trebuie să fie în acel apartament.

AGERPRES: A existat în ultimii ani o strategie de dezvoltare a Craiovei? Dumneavoastră aveţi o strategie şi care sunt priorităţile de investiţii?
Lia Olguţa Vasilescu: Nu cred că a existat până acum o strategie de dezvoltare, pentru că dacă ar fi existat aş fi aflat probabil şi eu despre ea până în acest moment. Cu certitudine Craiova a avut la dispoziţie 100 de milioane de euro să-i cheltuiască după cum doreşte, ceea ce în viziunea vechii administraţii a însemnat două pasaje, unul suprateran şi unul subteran, care mai mult încurcă decât descurcă traficul rutier şi un centru expoziţional de vreo 20 de milioane de euro, care nu poate să aducă niciun profit municipalităţii în următorii ani. Deci dacă asta a fost viziunea de dezvoltare a Craiovei, eu spun că a fost una greşită. Noi ne-am propus 37 de puncte prioritare pentru accesarea de fonduri europene în care am încercat să acoperim toate necesităţile Craiovei: apă şi canalizare pentru absolut toţi locuitorii, inclusiv pentru cei din zonele de periferie care au fost lăsaţi de izbelişte, asfalt, adică minime condiţii de civilizaţie pentru un trai decent. Apoi, ne gândim la fluidizarea traficului rutier, la un nou parc industrial, pentru că anul acesta în mod sigur parcul industrial care aparţine Consiliului Judeţean se va umple şi atunci va trebui să găsim automat teren pentru construirea unui alt parc industrial, pentru a putea crea toate facilităţile necesare atragerii investiţiilor. În fine, tot ceea ce ne-am gândit noi că ar trebui să fie în beneficiul Craiovei este trecut în aceste 37 de puncte şi sperăm să atragem şi fonduri europene pentru acestea, pentru că bugetul este aşa cum este, o foarte mare parte din acesta merge în subvenţii pentru regii, regii pe care le-am găsit în stare de faliment şi care şi acum, din cauza datoriilor, penalităţilor şi pierderilor, se zbat să supravieţuiască.

AGERPRES: Pentru că aţi amintit de regii şi de situaţia financiară a acestora, care va fi situaţia personalului de aici în următoarea perioadă, având în vedere că schemele de personal au fost supradimensionate?
Lia Olguţa Vasilescu: Trei regii ne ridică mari probleme în acest moment. Este vorba de Compania de Apă care are o datorie de 10 milioane de euro, de Regia de Transport care are, de asemenea, 10 milioane de euro, şi Regia de Termoficare cu o datorie de 50 de milioane de euro. Toate aceste trei regii sunt supradimensionate cu foarte mulţi angajaţi, unii au fost angajaţi chiar în an electoral. Cred că toată organizaţia municipală a Partidului Democrat a fost angajată la Compania de Apă, 200 de oameni au venit chiar pe ultima parte a mandatului când în Consiliul Local avea majoritate PDL. În mod sigur se vor mai face disponibilizări. Noi am încercat pe cât posibil să păstrăm toate locurile de muncă, dar acum am văzut că la Regia de Transport, de exemplu, sunt pretenţii de creştere a salariilor şi chiar ameninţări cu greva. Până la urmă cred că medicamentul poate fi şi insolvenţa, iar oamenii respectivi să se gândească foarte bine la acest lucru, în condiţiile în care până acum au fost pierderi de 10 milioane de euro, iar acest lucru nu îl spun eu, ci auditorii, pentru că am avut o întrevedere cu sindicatele şi au încercat să mă convingă că nu ar fi datorii de 10 milioane de euro, ci doar de două. Mă rog, matematica joacă feste unora. Dar din raportul Curţii de Conturi şi din auditul pe care l-am comandat şi noi, Primăria, a reieşit o datorie de 10 milioane de euro. Ori în condiţiile în care până acum nu ţi-a fost afectat programul de lucru sau salariul şi în condiţiile în care regia se zbate în această stare, să vii şi să ceri mărire de salariu mi se pare un pic cam mult şi atunci luăm în calcul chiar şi insolvenţa.

AGERPRES: Problema locurilor de muncă este una dintre cele mai grave probleme din această zonă, Doljul este judeţul din ţară cu cel mai mare număr de şomeri, există vreo posibilitate de a crea noi locuri de muncă în perioada următoare?
Lia Olguţa Vasilescu: Este o problemă a zonei, cu mai multe cauze: poziţia geografică, pentru că suntem spre sud, starea infrastructurii rutiere, pentru că până acum toate drumurile expres şi autostrăzile au ocolit această zonă. Până acum, suntem municipalitatea din ţară care a creat cele mai multe facilităţi pentru investitori. Vă asigur că nu poate să se laude nimeni cu facilităţile pe care le are Craiova pentru investitori: taxe locale zero, costuri zero pentru autorizaţii de construcţii, am ajuns chiar până acolo încât asigurăm noi plata utilităţilor pentru investiţiile care generează mai mult de 200 de locuri de muncă. Am avut până acum discuţii cu mai mulţi investitori interesaţi de zona de parc industrial. Sigur că deschiderea unei investiţii nu se întâmplă peste noapte, pentru că trebuie construite fabrici. Din fericire, avem şi sprijinul multor ambasade, pentru că am avut întâlniri cu ambasadorii care recomandă investitorilor zona noastră, tocmai pentru că avem aceste facilităţi, salariile în zonă sunt mai mici, ceea ce este avantajos pentru investitori. Deocamdată s-a deschis o fabrică din Canada şi în mod sigur vor mai urma şi altele. Dar aceasta este într-adevăr cea mai mare problemă cu care se confruntă administraţia noastră. Nu neapărat pentru că ar fi obligaţia administraţiei să genereze locuri de muncă, pentru că nu este, dar este o problemă socială care ne preocupă, iar investiţiile se văd şi în bugetul nostru. În momentul în care în localitate ai mai mulţi salariaţi, automat şi încasările la bugetul nostru local sunt mai mari.

AGERPRES: Astăzi se inaugurează Podul Calafat-Vidin. Care este starea infrastructurii din zonă?
Lia Olguţa Vasilescu: Este o veste foarte bună deschiderea acestui pod, cel mai mare pod din România la graniţa cu Bulgaria, care probabil va prelua cea mai mare parte a traficului. Sigur că ne va face nişte probleme cu infrastructura, inclusiv pentru municipiul Craiova. Va trebui să terminăm mult mai rapid centura de sud care se realizează cu finanţare de la Guvernul României şi de asemenea va trebui amenajat în regim de urgenţă drumul Calafat-Craiova. Dar una peste alta este o veste bună pentru noi, pentru că investitorii când au auzit de apariţia acestui pod au început să fie din ce în ce mai interesaţi de zona noastră.

AGERPRES: Intrarea Craiovei în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană este una dintre iniţiativele dumneavoastră. Ce proiecte pregătiţi pentru perioada următoare?
Lia Olguţa Vasilescu: În acest an vor avea loc foarte multe festivaluri. Şi, atenţie, este vorba de festivaluri de tradiţie, pentru că am văzut că celelalte municipalităţi inventează tot felul de festivaluri peste noapte în acest an, doar pentru că s-a intrat în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană şi îşi închipuie unii că dacă fac un spectacol, o să conteze în punctaj. Nu. O să conteze festivalurile de tradiţie şi investiţiile pe care le-ai făcut în cultură de-a lungul anilor, nu doar în anul în care te-ai anunţat ca şi participant în competiţie. Înainte de a intra în această bătălie, vreau să vă spun că am analizat cu foarte mare atenţie bugetele tuturor municipalităţilor care îşi doresc acest titlu şi suntem mult peste ei. La noi s-au făcut investiţii solide în cultură de ani de zile şi Consiliul Judeţean a făcut-o. Doar anul trecut, împreună cu Consiliul Judeţean, avem peste 30 de milioane de euro investite în cultură – 15 milioane în mod direct de la bugetele locale şi încă 15 milioane venite pe fonduri europene pentru muzee. Iaşiul, de exemplu, promite că abia de anul viitor va accesa fonduri europene pentru a reabilita muzeul, noi le-am refăcut pe toate. Toată infrastructura culturală este pusă la punct, doar Teatrul Liric mai are probleme cu consolidarea clădirii, iar acest lucru se va întâmpla în acest an, pentru că deja suntem în linie dreaptă pentru a obţine finanţarea. În rest, instituţiile noastre de cultură funcţionează.

Sunt oameni de cultură foarte importanţi din Europa care vin şi susţin concerte aici. Îl avem, de exemplu, pe Liviu Prunaru care este violonistul Filarmonicii din Amsterdam, una din cele mai bune din lume, şi care este colaborator al Filarmonicii “Oltenia” unde vine lunar şi susţine concerte. La ora actuală suntem în discuţii cu un mare tenor al lumii ca să vină la Craiova, dar nu vreau să dezvălui foarte multe lucruri. Am achiziţionat un sediu nou pentru Teatrul de Copii şi Tineret. În general, Craiova are toate instituţiile de cultură posibile. De la Teatrul de Copii până la Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, care este un brand în lume, cu peste 300 de premii internaţionale obţinute până acum şi unde se desfăşoară cel mai important festival de teatru din România – Festivalul Shakespeare, care dintre Festivalurile Shakespeare din lume este cotat ca fiind pe primul loc. Deci avem toate argumentele necesare ca să câştigăm această bătălie, având în vedere că s-a investit şi se investeşte mult în cultură şi de mult timp.

AGERPRES: Craiova ar putea fi una dintre capitalele regionale ale României. Sunteţi interesată de funcţia de guvernator sau de funcţia de preşedinte de regiune, depinde cum se va numi?
Lia Olguţa Vasilescu: Nu, categoric nu! Deocamdată sunt interesată să finalizez acest mandat de primar, să-mi realizez toate promisiunile electorale şi după voi vedea ce decizie voi lua pentru mai departe, dar în niciun caz nu mă tentează postul de guvernator.

AGERPRES: În acest moment unul dintre viceprimarii Craiovei (Florentin Tudor, PSD – n.r.) trebuie să renunţe la mandat, pentru că a pierdut procesul cu ANI care l-a declarat incompatibil. S-au purtat deja negocieri pentru înlocuitorul lui?
Lia Olguţa Vasilescu: Nu s-au purtat nici un fel de negocieri, pentru că nu avem un document oficial în acest sens. Ştim şi noi din presă că a pierdut acest proces cu ANI. Mie mi se pare o aberaţie să pierzi mandatul doar pentru că timp de şase zile ai fost într-o stare de incompatibilitate, ai fost membru într-un consiliu de administraţie şi consilier local în acelaşi timp, dar în perioada respectivă nu ai beneficiat de drepturi băneşti. Deci până la urmă nu văd unde este starea de incompatibilitate şi cu toate astea să-ţi pierzi mandatul şi pe o perioadă de trei ani să nu te poţi apropia de demnităţi publice. Mi se pare o aberaţie ceea ce s-a întâmplat, dar asta este decizia instanţei şi va trebui să o respectăm. Nu avem deocamdată nici un fel de negocieri purtate, acest lucru se va stabili la partid, pentru că postul aparţine PSD-ului şi noi suntem cei care trebuie să luăm decizia referitoare la ce se va întâmpla cu acest post şi cui va reveni.

AGERPRES: Cum funcţionează USL-ul la nivelul Craiovei?
Lia Olguţa Vasilescu: Extraordinar de bine. Extraordinar de bine. Chiar nu am nici un fel de plângere şi directorii pe care i-am pus din partea PNL-ului în regii au rezultate foarte bune. De altfel cred că la toţi directorii pe care noi i-am pus la regii se vede că lucrează în folosul comunităţii, reduc din datoriile exorbitante pe care le-au găsit, nu planează asupra lor nici un fel de suspiciune de corupţie, sunt oamenii potriviţi la locul potrivit.

AGERPRES: Aţi folosit de mai multe ori cuvântul “datorii”. S-au văzut aceste datorii în investiţii?
Lia Olguţa Vasilescu: Nu. Asta este culmea, că nu s-au văzut în investiţii. Apropo de investiţii: anul acesta se face cea mai mare achiziţie de autobuze din totdeauna. În Craiova vom achiziţiona 50 de autobuze noi, deja am urcat anunţul pe SEAP. La Regia de Transport, de exemplu, s-au făcut achiziţii, dar de autobuze la mâna a doua, care au fost trase la gard a doua zi după ce au sosit în România, pentru că nu erau în stare de funcţionare şi cu toate acestea noi plătim datoriile vechii administraţii. Ce să vă spun, că am găsit achiziţii de scrumiere cu 500 de lei scrumiera? Acestea sunt datoriile.

AGERPRES

5 Comentarii la "Olguţa Vasilescu: Craiova este singurul oraş din România unde preţul gigacaloriei a scăzut cu 10%"

  1. Pingback: Liviu Musat, la cea de-a zecea reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului de Cooperare Transfrontaliera | Ziarul Semnal de Călăraşi

  2. Pingback: Mihaesteanu Marin, găsit de ANI în stare de incompatibilitate | Ziarul Semnal de Olt

  3. Pingback: Proiectul ELI-NP de la Măgurele, inaugurat oficial | Ziarul Semnal de Ilfov

  4. Pingback: Proiectul „Descoperă Ilfovul” | Ziarul Semnal de Ilfov

  5. Pingback: La trei ani de la modernizare, Centura Ploieşti este tot în reparaţii | Ziarul Semnal de Prahova

Leave a Reply

Your email address will not be published.