Europarlamentarul PD-L, dâmboviţeanca Oana Antonescu, marşează în continuare pentru taxarea mâncării de tip fast-food. Mai întâi a susţinut necesitatea de a crea un program la nivel european pentru
încurajarea consumului de alimente sănătoase, în scopul reducerii efectelor dezastruoase ale alimentaţiei, în special cea de tip fast-food, asupra organismului uman, după modelul discutat de către Executivul condus de Emil Boc:
„Guvernul României analizează oportunitatea introducerii unei taxe pe alimentele de tip fast-food, în speranţa că, în acest fel, tot mai puţini cetăţeni, în special copiii şi tinerii, vor opta pentru acest tip de hrană, care are efecte dezastruoase asupra organismului pe termen mediu şi lung.
Taxele pot părea o soluţie complicată într-un moment de criză, dar, dacă este coerent făcut, un asemenea gest depăşeşte teritoriul fiscalităţii şi trece în cel al educaţiei. Astfel, tot mai mulţi oameni învaţă că sănătatea lor începe cu alimentaţia“, a declarat Oana Antonescu în plenul PE, europarlamentarul considerând că fondurile generate prin aceste taxe ar trebui destinate exclusiv unor programe de informare a populaţiei cu privire la ingredientele şi substanţele care dăunează.
Scrisoare deschisă către Ministerul Sănătăţii
Acum, Oana Antonescu a transmis o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătăţii Publice din România prin care-şi reafirmă sprijinul pentru taxa fast-food despre care s-a făcut vorbire, apreciind că ar putea fi o posibilă soluţie pentru lupta anti-obezitate din Uniunea Europeană. Conştientă totuşi că taxa este privită drept o măsură de suprafiscalizare şi atrage multe priviri antipatice asupra unui Guvern şi-aşa destul de impopular, Oana Antonescu spune că pe termen mediu şi lung ea se poate dovedi un instrument flexibil şi eficient în lupta împotriva obezităţii în general şi a obezităţii infantile în special. Pentru a limita eficient consumul de produse fast-food, măsura trebuie să contribuie la educarea şi informarea oamenilor, nu numai la taxarea lor: „Nu este suficient ca oamenii să fie constrânşi financiar să nu consume alimente ce le dăunează sănătăţii. Ei trebuie în primul rând informaţi şi ajutaţi să conştientizeze riscurile la care se expun“, este de părere tânăra europarlamentară.
Mesajele Oanei Antonescu promovate de către publicaţii internaţionale
De altfel, „lupta“ Oanei cu mâncarea fast-food n-a rămas neobservată la nivel european. Câteva instituţii media internaţionale au preluat şi susţinut ideea ca taxa fast-food – iniţiativa românească – să fie aplicată la scara întregii UE. Iată câteva dintre mesajele promovate de europarlamentarul dâmboviţean şi preluate în publicaţiile şi site-urile iternaţionale:
• Statele aflate într-o situaţie economică precară tind să nu ia în serios problema alimentaţiei sănătoase. Tocmai acelora trebuie să le transmitem un semnal puternic.
• Probabil cel mai periculos efect al alimentaţiei fast-food este crearea unui obicei alimentar permanent încă din tinereţe.
• Majoritatea copiilor îşi formează obiceiurile alimentare orientându-se mai ales după preţurile scăzute.
• Majoritatea celor care aleg fast-food-ul sunt neinformaţi; pur şi simplu nu ştiu cât de dăunătoare le poate fi o alimentaţie nesănătoasă.