O polițistă din Argeș a început o grevă a foamei

Data:

O angajată a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș a intrat în greva foamei pe termen nelimitat, în semn de protest față de Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, cunoscută și sub denumirea de „Ordonanța-trenuleț”.

Este vorba despre polițista Tatia Cecilia-Marilena, președinta Biroului Teritorial al Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC) din Argeș.

Conform SNPPC, există posibilitatea ca, în zilele următoare, și alți lideri și membri de sindicat să se alăture acestei forme de protest.

Comunicatul SNPPC:

„Măsurile injuste adoptate de Guvern, care au afectat drepturile angajaților MAI și ai familiei ocupaționale Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, precum și pe cele ale pensionarilor militari, ne-au determinat să organizăm, în această lună, mai multe proteste la nivel teritorial (IPJ-uri și Prefecturi). Acestea au culminat pe 17 ianuarie 2025 cu un protest de amploare, desfășurat în Capitală.

În timpul negocierilor recente cu reprezentanții Guvernului și MAI, au fost propuse unele soluții legislative. Totuși, până la implementarea efectivă a acestora, protestele SNPPC vor continua.

Începând din 20 ianuarie, doamna Tatia Cecilia-Marilena, președinta Biroului Teritorial SNPPC din cadrul IPJ Argeș, a adoptat o formă extremă de protest: refuzul hranei pe termen nelimitat. Există semnale că și alți lideri și membri SNPPC vor urma exemplul său.

Astăzi, o delegație a conducerii SNPPC s-a deplasat la Pitești pentru a-i oferi sprijin moral colegei noastre și a-i exprima aprecierea pentru gestul său extrem în apărarea drepturilor polițiștilor, personalului contractual și pensionarilor militari.

De asemenea, așteptăm săptămâna aceasta o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, promisă în timpul manifestărilor de protest.”

Principalele revendicări ale SNPPC:

  1. Plata majorărilor salariale pentru munca efectuată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, conform legislației, în locul compensării prin zile libere, care reduce efectivele disponibile și afectează siguranța publică.
  2. Indexarea pensiilor militare cu rata anuală a inflației, având în vedere că acestea nu au beneficiat de actualizări similare altor categorii de pensii.
  3. Aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017, cu privire la salarizarea personalului MAI, și eliminarea restricțiilor financiare impuse prin ordonanțe anuale.
  4. Actualizarea normei de hrană, care, deși stabilită scriptic la 50 lei/zi, este plafonată în realitate la 30 lei/zi de șase ani.
  5. Rezolvarea deficitului de personal din MAI, care depășește 20%, obligând angajații la ore suplimentare epuizante.
  6. Eliminarea inechităților din sistemul pensiilor militare de stat, prin actualizarea acestora conform standardelor NATO.

Aceste revendicări sunt fundamentate pe documente oficiale transmise Guvernului în 2024, rămase însă fără rezolvare.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Zi de sărbătoare la Fundația „Sfântul Sava” – Părintele Mihail Milea, omagiat cu ocazia împlinirii a 66 de ani

Atmosferă de sărbătoare și recunoștință la Fundația „Sfântul Sava”...

Bărbat grav rănit după ce a căzut de pe podul de la Drăgaică, în Buzău

Un incident grav a avut loc astăzi în municipiul...

Educatoare din Sectorul 1, trimisă în judecată pentru maltratarea a șase copii

O educatoare în vârstă de 47 de ani, din...

Alertă majoră de securitate: Atacuri sofisticate vizează utilizatorii Gmail, în ciuda măsurilor avansate de protecție

Protejarea conturilor online devine tot mai complicată, chiar și...

Inundații în comuna Viperești, județul Buzău, în urma ploilor torențiale

Ploile torențiale din cursul zilei de marți au provocat...

Sile Cămătaru, tot mai aproape de eliberare: Judecătorii decid pe 24 aprilie dacă părăsește penitenciarul

Sile Cămătaru (Vasile Balint), cunoscut interlop bucureștean, a obținut...

Avertizare meteo în România: Cod galben de ploi, vijelii, grindină și descărcări electrice până la ora 23:00

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un...

Semnal Magazin
SEMNAL

Tulcea: Doi căței uciși cu bestialitate în curtea stăpânilor. Poliția a deschis dosar penal

Incident revoltător în comuna Luncavița, județul Tulcea. Un bărbat...

Strawberries & Cream Crepe Cake – desertul delicat al verii

Un desert rafinat, spectaculos și incredibil de savuros, Tortul...

Ford Mustang Dark Horse – puterea întunecată a legendarei muscle car

Ford Mustang a fost întotdeauna un simbol al performanței...

Gran Canaria – perla exotică a Arhipelagului Canare

Situată în mijlocul Oceanului Atlantic, Gran Canaria este a...

„Cel mai urât animal din lume” a fost numit Peștele Anului în Noua Zeelandă

Blobfish-ul, cunoscut adesea drept „cel mai urât animal din...

Nașterea Romei – 753 î.Hr.

Roma, unul dintre cele mai influente orașe din istoria...

Ötzi: cel mai vechi caz nerezolvat din lume

În anul 1991, doi turiști germani care se plimbau...