Conform comunicatului emis de Agenția Națională de Integritate, MAZILU GABRIELA – CRISTINA, judecătoare din cadrul Tribunalului București și fost Judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4 nu poate justifica o avere de peste 6 milioane de euro (30.388.515 lei).
În același comunicat, ANI anunță că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, precum și în cazul lui NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR. Acesta din urmă, funcționar public cu statut special în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, nu poate justifica o avere de 1.213.986 lei, dobândită în perioada exercitării funcției publice.
Cine este judecătoarea Mazilu?
Numele judecătoarei a fost des pomenit de presă în dosarul fraudelor de la BRD Dorobanți, în care prejudiciul total estimat depășește suma de 53 de milioane de euro. Astfel, conform celor de la Lumea Justiției, judecătoarea nu era deloc străină de “afacerile” fostului ei soț, Relu Aparaschivei. Acest din urmă aducea la BRD Dorobanți clienți “săgeată” care primeau credite de milioane de euro fără garanții și fără documente în regulă. Toți acești clienți săgeata au declarat în dosarul DIICOT nr. 144/D/P/2013 “ca au fost aduși la banca de afaceristul Relu Aparaschivei unde, doar cu buletinul in mana si semnând niște acte puse in fata de angajații băncii, unele in alb, primeau cate 3 milioane euro fiecare, fără sa depună niciun avans (care era generat fictiv in computerul băncii). După acest pas, banii erau sifonați din conturi către Relu Aparaschivei in baza formularelor de retragere semnate anterior in alb sau erau scoși chiar de angajații băncii. Clienții săgeata, așa cum au si recunoscut majoritatea, nu vedeau milioanele de euro la culoare, cel mult primeau niște sume infime de ordinul miilor de euro, adică niște firimituri de la masa artizanilor afacerii.” (Lumea Justiției)

Judecătoarea Cristina Gabriela Mazilu a dat și ea o declarație în acest dosar, în calitate de suspect, pe data de 27 mai 2015: “Despre Munteanu Ștefan (client săgeată) cunosc ca este prieten de-al fostului meu soț, iar cu ocazia unei excursii efectuata in Italia, la Valgardena, nu îmi aduc aminte anul, a participat si Muntean Ștefan, împreună cu Lisu George si Ciumeti Nicolae zis STRES (alti doi clienți săgeată). Despre aceștia am aflat cu ocazia demarării procedurii de executare silita ca accesaseră fiecare cate un credit la BRD, cred ca in valoare de 3 milioane euro fiecare. Credite care au fost accesate ca urmare a solicitării formulate de către fostul meu soț către aceștia, eu aflând de la cei trei ca destinatarul final al sumelor, după cum le relatase fostul meu soț este Truică Remus. Nu cunosc condițiile particulare prin care au fost accesate aceste credite de cele trei persoane menționate anterior”.