O femeie a fost salvată de polițiști după ce a fost înjunghiată în plină zi de fostul ei iubit, în Călărași. Incidentul a avut loc luni, când tânăra, grav rănită, le-a cerut ajutorul polițiștilor care se întorceau de la o ședință de tragere. Ea fusese atacată cu un briceag de fostul partener.
Polițiștii au acționat rapid, apelând serviciul de urgență 112, iar până la sosirea ambulanței, unul dintre agenți a improvizat un garou pentru a opri sângerarea, oferindu-i astfel primul ajutor victimei. Fata a fost transportată de urgență la spital, iar polițiștii au început imediat căutarea agresorului.
Bărbatul a fost prins și reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, magistrații au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.