Prefectul judeţului Dâmboviţa, Iancu Caracota, şi subprefecţii Dan Iacobuţă şi Emilian Rusu s-au întâlnit săptămâna trecută, joi – 2 iulie 2009, cu pensionarii dâmboviţeni, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice.
S-a discutat despre fondurile alocate unităţilor farmaceutice pentru eliberarea medicamentelor în regim compensat sau gratuit, precum şi pentru efectuarea investigaţiilor medicale; despre protejarea consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona produse care le-ar putea prejudicia sănătatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime.
Iancu Caracota: „Primăria nu a înţeles că are o obligaţie şi că acest Comitet nu trebuie să rămână decorativ“
Punctul principal al discuţiei l-a constituit însă mai vechea doleanţă a vârstnicilor târgovişteni de a li se pune la dispoziţie un spaţiu pentru amenajarea Clubului Pensionarilor, situaţie care, în opinia Comitetului Consultativ de Dialog Civic, a fost neglijată de autorităţile locale. Prefectul Iancu Caracota a dorit să-i liniştească pe reprezentanţii pensionarilor, anunţându-i că a făcut toate demersurile necesare pentru ca solicitarea lor să devină realitate:
„Primăria nu a înţeles că are o obligaţie şi că acest Comitet nu trebuie să rămână decorativ. Va fi ultima oară în care prezenţa lor nu este efectivă. Am cerut un spaţiu central şi spaţii mai mici, pe cartiere, pentru amenajarea Clubului Pensionarilor. Vreau, de asemenea, să înfiinţăm un ONG al dumneavoastră, prin care să reuşim să strângem alte fonduri pe care să le folosiţi. Eu spun că în final vom reuşi. Lucrurile frumoase şi bune se fac, în general, mai greu. La întâlnirea viitoare, vor fi şi Primăria, şi Consiliul Judeţean. Ordinul meu este obligatoriu pentru toţi“, a declarat Caracota.
În altă ordine de idei, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Georgeta Zaharia, a ţinut să precizeze că deocamdată nu sunt motive de îngrijorare privind eliberarea de medicamente cu şi fără contribuţie personală, transmiţând însă totodată şi un avertisment legat de fondurile insuficiente pentru efectuarea analizelor de laborator.