Roma, unul dintre cele mai influente orașe din istoria lumii, își are originea într-un amestec de mit și realitate. Potrivit tradiției romane, orașul a fost fondat pe 21 aprilie 753 î.Hr. de către Romulus, primul rege al Romei. Această dată simbolică marchează începutul unei civilizații care avea să domine Marea Mediterană timp de secole.
Mitul fondării Romei
Legenda spune că Romulus și fratele său geamăn, Remus, erau fiii zeului Marte și ai vestalei Rhea Silvia. După ce au fost abandonați pe râul Tibru, cei doi au fost salvați și alăptați de o lupoaică – imagine care a devenit un simbol iconic al Romei.
Cei doi frați au crescut și au decis să întemeieze un oraș, dar neînțelegerile privind locul exact al fondării au dus la un conflict tragic. Romulus l-a ucis pe Remus și a devenit astfel primul conducător al noii cetăți, care a primit numele său – Roma.
Realitatea istorică
Dincolo de legendă, arheologii au descoperit urme ale unei așezări antice pe Colina Palatină, datând din secolul al VIII-lea î.Hr. Aceasta susține ideea că Roma a început ca o comunitate de sate latine care s-au unit treptat.
Poziția geografică a Romei, aproape de râul Tibru și nu departe de coastă, i-a oferit avantaje strategice și comerciale. De asemenea, interacțiunea cu etruscii din nord și cu grecii din sudul Italiei a contribuit la dezvoltarea culturii și instituțiilor romane timpurii.
Importanța fondării Romei
Data de 753 î.Hr. a fost folosită de romani ca punct de referință în cronologia lor, numită Ab urbe condita (“de la fondarea orașului”). Această naștere legendară a fost văzută nu doar ca începutul unui oraș, ci ca temelia unei mari civilizații.
Roma avea să devină mai întâi o regat, apoi o republică, și în cele din urmă un vast imperiu care s-a extins pe trei continente. Mitul fondării sale a fost transmis din generație în generație, consolidând sentimentul de identitate și misiune a poporului roman.
