Mihai Guțanu, unul dintre personajele centrale ale dosarului care îi vizează pe foștii generali SRI Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Dănuț Trăilă, a murit în această dimineață, după mai bine de două săptămâni petrecute în comă.
Guțanu fusese grav rănit în urma incendiului violent care i-a cuprins locuința, iar medicii au încercat în tot acest timp să îi stabilizeze starea, fără succes. Moartea sa ridică semne de întrebare într-un dosar deja marcat de suspiciuni, presiuni și tensiuni publice.
Decesul lui Guțanu survine la mai puțin de două luni după moartea fostului general SRI Dumitru Dumbravă, care s-a stins la doar 53 de ani, după o boală gravă. Amândoi figurau în dosarul considerat unul dintre cele mai sensibile ale ultimilor ani, în care apar, de asemenea, numele lui Florian Coldea și Dănuț Trăilă.
Guțanu, denunțător în anchetă și martor important pentru procurori, se plângea de mai mult timp de hărțuiri și presiuni. El fusese implicat și într-o executare silită pentru un credit contractat în 2020, procedură pe care o contesta în instanță, susținând că reprezintă o formă de intimidare. În paralel, procurorii investigau dacă l-ar fi contactat pe martorul-denunțător Cătălin Hideg la solicitarea foștilor generali SRI, cărora le este interzis să ia legătura cu acesta. În urma acestor suspiciuni, Guțanu a fost audiat, iar telefoanele sale au fost supuse unei percheziții informatice.

