În urmă cu două săptămâni, administraţia judeţului Călăraşi a primit vizita ministrului Sănătăţii, Cseke Attila. Săptămâna trecută, vineri, 5 martie, Călăraşiul s-a bucurat de o altă vizită importantă, cea a ministrului Muncii, Mihai Şeitan.
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a fost prezent în municipiul Călăraşi, începând cu ora 09:00. Agenda de lucru a ministrului Şeitan a cuprins câteva obiective importante. Primul a fost vizita la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor (CRFPA), a urmat vizita la viitorul sediu al Inspectoratului Teritorial de Muncă, începând cu ora 12:00 a urmat o conferinţă de presă, iar după aceasta ministrul Muncii, Mihai Şeitan, s-a întâlnit cu şefii instituţiilor deconcentrate subordonate Ministerului Muncii.
În deschiderea conferinţei de presă, Mihai Şeitan a vorbit despre principalele măsuri pentru ieşirea din criză ale guvernului Boc. Potrivit ministrului Muncii, guvernul are în vedere o creştere economică de 1,3% care se bazează în primul rând pe investiţii. Un alt subiect adus în discuţie a fost acela al Programului Prima Casă. Aici, executivul propune construirea de noi case, îndeosebi în zona rurală (case de serviciu). De asemenea, ministrul Şeitan a mai vorbit şi depre Programul Rabla, vânzarea caselor ANL, plata TVA-ului firmelor care au de rambursat TVA între 5.000 şi 10.000 de lei şi, nu în ultimul rând, despre garanţiile guvernamentale oferite consiliilor locale pentru cofinanţarea proiectelor europene. Aici, ministrul Muncii a ţinut să sublinieze că absorbţia fondurilor este foarte mică. În altă ordine de idei, Şeitan a vorbit şi despre ministerul greu pe care îl conduce, despre eforturile pe care le face Guvernul pentru combaterea şomajului, despre mult disputatele legi, cea a salarizării unice respectiv cea a pensiilor. Referitor la aceasta din urmă, Şeitan a spus că ea va fi finalizată în cel mult o lună. Noua lege a pensiilor, aflată în curs de elaborare, va prelua prevederile acordului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană privind creşterea vârstei de pensionare, în special pentru femei, şi de egalizare a acesteia la 65 ani după 2014.
„Aşa cum a fost anunţat anterior, vârsta de pensionare a femeilor şi bărbaţilor va fi egalizată gradual în timp, după 2014, prevedere deja prezentată în acordul încheiat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Este o măsură care face parte din condiţiile comunitare“, a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
Termenul avansat anterior de Guvern pentru finalizarea acestui proces este anul 2030.
Marga Culea