Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat introducerea obligatorie a disciplinei „Istoria comunismului din România” pentru elevii de clasa a XII-a și a XIII-a.
Decizia vine în contextul unei nostalgii crescânde față de perioada comunistă în rândul tinerilor, fenomen atribuit lipsei de cunoaștere a faptelor istorice.
Disciplina are ca principal obiectiv educarea elevilor în ceea ce privește realitățile regimului comunist, în special înainte de prima lor participare la vot, pentru a preveni manipularea și pentru a cultiva o gândire critică.
Prezentă la evenimentul „35 de ani de la Revoluţia Română din 1989”, Ligia Deca a declarat că este absolut necesar ca tinerii să cunoască realitatea istorică din România, înainte de-şi exercita dreptul la vot pentru prima oară, pentru a nu se mai lăsa manipulaţi aşa de uşor. Ministrul Educaţiei consideră că nostalgia după comunism a multora dintre ei se manifestă în absenţa informaţiilor despre perioada respectivă. Din acest motiv, se va studia Istoria comunismului din România în clasele a XII-a şi a XIII-a din învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă. Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist, unii fiind născuţi chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană.
Printre temele de studiu se vor număra instituţiile, politicile şi realităţile sociale din perioada regimului comunist, dar şi represiunea şi formele de rezistenţă, cât şi viaţa cotidiană sau protocronismul.
Totodată, programa integrează studii de caz relevante precum Radio Europa Liberă, Decretul 770 din 1966 sau Tratatul de la Varşovia, oferind o imagine clară mai ales asupra modului în care deciziile politice sau istorice au afectat vieţile oamenilor.
Materia îşi propune ca la finalul cursului elevii de liceu să îşi poată forma o imagine „echilibrată şi documentată” despre ceea ce a reprezentat comunismul în România.