Mii de pliante distribuite pentru a preveni votul ilegal

Data:

politista-cutiePeste zece mii de pliante informative cu mesajul „Votul ilegal înseamnă închisoare“ au fost distribuite, de la declanşarea campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României, de poliţiştii din judeţul Giurgiu.
„Acţiunea a fost iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se desfăşoară în locurile aglomerate din judeţ pentru o informare cât mai amplă a cetăţenilor“, a declarat, luni, 16 noiembrie, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Mirela Gheţa.
La acţiune participă toate structurile locale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care informează cetăţenii şi cu privire la infracţiunile şi contravenţiile prevăzute de lege în cazul neregulilor în desfăşurarea procesului de vot sau în exercitarea votului.
Acţiunea va continua, autorităţile implicate urmând să distribuie zilnic aproximativ cinci sute de pliante informative în locurile publice aglomerate din municipiul reşedinţă, oraşele şi satele judeţului Giurgiu, având în vedere gradul ridicat de aşteptare din partea cetăţenilor faţă de activităţile reprezentanţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru buna organizare şi desfăşurare a procesului electoral.
(Sursa: AGERPRES)

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Maia Sandu: Ne dorim o Românie puternică și europeană, care să rămână alături de Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat speranța ca,...

Cel mai puternic cutremur din 2025 în România. Seismul nu a produs pagube

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs sâmbătă...

Un urs a murit lovit de două mașini pe DN1, în județul Sibiu

Un urs a fost accidentat mortal, duminică, pe Drumul...

BOR se delimitează de ÎPS Teodosie și reafirmă neutralitatea față de campania electorală

Biserica Ortodoxă Română a transmis duminică seară un mesaj...

Semnal Magazin
SEMNAL

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...

BANCURI CU ARDELENI

Domn judecător, aș vre să divorțez de muiere, așe,...