Acum 5-6 ani domnul Berevoianu, profesorul de istorie din Nucşoara, a avut iniţiativa de a organiza o întâlnire a câtorva dintre luptătorii anticomunişti din Nucşoara, la care a participat şi inspectorul nostru, domnul Paul Didiță precum şi profesoara de limba română de la Colegiul I.C. Brătianu din Pitești, doamna Mona Vâlceanu. Întâlnirea urma să se termine cu un parastas pentru cei trecuţi dincolo. Acest eveniment a avut un ecou scontat, Căminul Cultural care îl adăpostea fiind plin. Domnul Berevoianu o adusese cu maşina sa pe tanti Marina Chirca, ce avea atunci în jur de 90 de ani. Dânsa fusese, după spusele doamnei Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, cea mai devotată cauzei partizanilor şi îi ajutase în tot răstimpul de 9 ani cât aceştia au rămas în zonă. Mai spunea fiica lui Toma Arnăuțoiu şi a Mariei Plop că surorile Anica Simion şi Marina Chirca îi sunt cele mai dragi din Nucşoara. Aşa că se aştepta ca şi dânsa să spună câteva cuvinte despre soarta partizanilor şi felul cum îi ajutase.
Numai că, după ce au vorbit cu toţii, inclusiv Elena Belu, fiica Elisabetei Rizea, tanti Marina Chirca nu a putut spune nici un cuvânt, se albise la faţă şi se vedea că îi este rău. Domnul profesor a condus-o până acasă şi a rămas câteva minute la o discuţie cu dânsa. Aici, în siguranţă căminului său, i-a explicat ce i se întâmplase. Îl văzuse la întrunire pe Ungureanu, aşa zisul brigadier, de fapt un securist sub acoperire, care stătea şi privea totul din primele rânduri. Acesta o arestase în 1963 pe ea şi pe sora ei, Ana Simion, după o scăpare impardonabilă a finului ei Florea, în podul căruia se ascunseseră timp de 5 ani. Modul în care se purtase cu ele în momentul arestării şi apoi al drumului spre Piteşti, lăsaseră cicatrici adânci în sufletul bietei femei. Când l-a văzut acolo în faţa a cuprins-o o spaima şi nu a mai putut scoate nici un cuvânt. O teamă teribilă care îi rămăsese în inima de 6 decenii ! Odată dusă la Piteşti la anchetă i se înscenase şi o întâlnire cu oameni ai muncii, unde pusă la prezidiu, ca un animal sălbatic fusese arătată demonstrativ precum cel mai oribil monstru, care a fost prins în sfârşit de organele viteze ale statului ! Sau cum mi-a spus sora dumneaei, Ana Simion – ,,Ne-a chinuit ca pe Cristos ăştia, dacă omoram toată ţara şi nu ne chinuia aşa!’’
Marina Chirca a fost judecată şi condamnată la 15 ani, dar a avut norocul ca, peste doar 1 an să fie eliberaţi toţi deţinuţii politici şi astfel şi ea a fost pusă în libertate. Altfel nu ar fi ajuns decât să înnebunească la Jilava, unde fusese plasată într-o celulă capitonată care o izola complet fonic de exterior, asemănătoare cu cea în care Corneliu Coposu îşi petrecuse 7 ani la Râmnicu-Sărat. Tăria sa de caracter şi inteligența îl salvase, nu înnebunise, dar când a fost scos de acolo, nu mai ştia să vorbească… Dar o biată femeie, o ţărancă din Nucşoara, cât ar fi putut rezista?!
Această întrunire şi reacţia doamnei Chirca spune multe. Spune multe despre o societate rurală profund divizată după 6 decenii de comunism, de prezenţa puternică a Securităţii în zonă. Domnul Berevoianu îmi spunea că există azi o Nucşoară împărţită în trei – cei care au luptat şi suferit (şi urmaşii lor) tot mai puţini, cei care au beneficiat de pe urmă confiscărilor din acea perioadă care sunt foarte înverşunaţi şi tineretul care începe să conștietizeze tot mai mult istoria recentă a locului şi tinde să o aprecieze. Domnul profesor este conştient că, în momentul în care se va iaugura acel Drum al Partizanilor, va apărea o opoziţie surdă care până la urmă s-ar putea manifesta nu doar verbal, dar rămâne ca viitorul să ne confirme sau infirme asta.
Nucşoara a sângerat mult şi rănile nu i s-au cicatrizat definitiv. Poate că va trebui să mai treacă încă o generaţie pentru a se mai limpezi lucrurile şi a se judeca toată această complexă poveste ,,sine ira et studio’’. Rămâne să dăm un vot favorabil unui viitor care sperăm să fie mai înțelept decât trecutul…
