Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

Data:

În urmă cu câteva minute, Marcel Ciolacu a transmiscă o susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mesajul său vine la puțin timp după ce Administrația Prezidențială a declasificat documentele prezentate în CSAT cu privire la finanțarea campaniei lui Călin Georgescu pe Facebook.

„Am luat act de declasificarea documentelor CSAT care arată că în campania electorală a domnului Călin Georgescu au fost folosite finanțări externe nedeclarate de către acesta și că există tipare de lucru ce arată implicarea unor actori statali! Nu am putut să vorbesc public despre aceste documente pentru că am respectat legea. Însă, un fapt este cert: în competiția electorală, am fost cel mai afectat de modul în care domnul Călin Georgescu și-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal. Sper ca, pe baza dovezilor publicate azi, autoritățile statului să-și facă treaba, iar toți cei vinovați să plătească! În fața acestei realități, o voi sprijini pe doamna Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Am demarat deja construcția unei majorități parlamentare și guvernamentale pro-europene, care să o susțină pe doamna Elena Lasconi la votul de pe 8 decembrie. Trebuie să depășim valul de ură care ne macină de 20 de ani și să ne concentrăm, împreună, pe un mare obiectiv national – continuarea traseului de dezvoltare europeană a României! Asta așteaptă de la noi atât românii care trăiesc în țară, cât și cei care trăiesc în Occident și care ne-au transmis, prin votul lor recent, că trebuie să continuăm să clădim un stat puternic și demn, capabil să se bată pentru drepturile românilor, oriunde locuiesc aceștia în lume!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL