Începând de luni, 3 mai, şoferii târgovişteni vor avea mai puţine motive de înjurat printre dinţi. Şi asta întrucât coşmarul parcărilor publice cu plată, care împânziseră întreg oraşul, se va diminua. Mai exact, municipalitatea a decis reducerea parcărilor cu plată. Ele se vor menţine doar în zonele centrale ale oraşului şi anume pe marile bulevarde: Independenţei, Mircea cel Bătrân, Grigore Alexandrescu şi Libertăţii.
În rest, şoferii târgovişteni nu vor mai plăti pentru un loc de parcare în zona Autogării, Strada Constantin Brâncoveanu (de la Autogară până la blocurile turn), zona RAGC, zona 1001 Articole, Piaţa Bărăţiei şi zona Finanţelor Publice, zona Gării. Potrivit primarului Gabriel Boriga, măsura de a renunţa la plata pentru aceste parcări a venit în urma unor „consultări cetăţeneşti“.
Competiţie pentru a compara eficienţa
De asemenea, vor rămâne parcări cu plată cele trei parcări rezidenţiale amenajate de Primărie în Micro 4, zona Minisat şi în spatele Hotelului Dâmboviţa. Parcarea de la Minisat va fi scoasă la licitaţie în vederea concesionării, iar celelalte două vor fi administrate de către Primărie. Măsura a fost luată pentru ca la sfârşitul unui an să se facă o comparaţie cu privire la eficienţa cu care municipalitatea, pe de o parte, şi firma care va concesiona parcarea, pe de altă parte, au reuşit să administreze aceste obiective: „Toată lumea vorbeşte că Primăria e cel mai prost administrator. Hai să vedem cum e să administreze Primăria două parcări şi cum e să administreze un privat o parcare cu aproximativ acelaşi număr de locuri. Şi vedem la sfârşitul anului care sunt încasările care se fac“, a declarat edilul şef al municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga.
O altă noutate în cazul parcărilor cu plată este aceea că administratorul va răspunde pentru maşinile parcate, lucru care nu se întâmpla până acum.
Boriga regretă declaraţia privind „calitatea oamenilor din centru“ şi îşi cere scuze pentru „o exprimare nefericită“
Altfel, primarul şi-a cerut scuze pentru declaraţia făcută acum o lună de zile cu privire la locuitorii din centru. Boriga spusese atunci că nu iubeşte centrul din cauza „calităţii oamenilor care stau acolo“. Edilul a recunoscut că l-a luat gura pe dinainte şi a dres gafa:
„Îmi pare rău pentru exprimarea nefericită pe care am avut-o data trecută. Am vrut să spun că aşa cum merită cei din centru şi aşa cum arată centrul aşa ar trebui, din punctul meu de vedere, să arate toate cartierele. Să nu mai limităm lucrările doar la zona centrală. NU. Ieşim în toate cartierele. Eu sunt primarul tuturor târgoviştenilor şi nu pot să-i las pe-ăia din micro 11, micro 4, 5 de izbelişte. Nu e normal. Am vrut să nuanţez asta şi îmi cer scuze pentru că exprimarea mea de data trecută n-a fost cea mai fericită“, a declarat Boriga.