Mai multe amenzi au fost date în Giurgiu de către forțele de ordine pentru nerespectarea restricțiilor

Cele mai citite

Duminică noapte, începând cu ora 23.00, poliţişti din cadrul IPJ Giurgiu au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile HG nr. 935/2020.

În cadrul acţiunii, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încat să acopere nasul şi gura de către persoanele persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare pe raza întregului  judeţ.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii giurgiuveni împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire  la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la activităţile de verificare participând peste 150 de forţe de ordine.

Astfel, au fost verificate 61 de societăți comerciale, 88 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata peste 820 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu,  în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat acțiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane.

Totodată, acţiunile sunt desfăşurate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, siguranţa rutieră reprezentând o prioritate a activităţii poliţiştilor giurgiuveni.

În urma abaterilor constatate organele de control au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.480 de lei, din care 22 sancţiuni fiind pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală  conform Legii nr. 55/2020.

Totodată, poliţiştii au reţinut 8 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Varadero, plaja fără sfârșit

Varadero este una dintre cele mai faimoase plaje din lume, situată în provincia Matanzas din Cuba. Acesta este un...

Alte articole din aceasta categorie