Cu doar zece zile înainte de alegerile prezidențiale din 2025, Curtea de Apel Ploiești a luat o decizie care zdruncină scena politică și juridică: a suspendat și a anulat hotărârea Curții Constituționale (CCR) prin care fuseseră invalidate alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.
Decizia instanței contrazice atât CCR, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), și creează un precedent rar, alimentând o criză juridică de proporții. Hotărârea, pronunțată joi, a fost luată în urma admiterii unei contestații depuse de o persoană fizică.
Potrivit minutei sentinței:
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024.”
Deși hotărârea Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile la ICCJ, efectele sale imediate provoacă incertitudine totală asupra cadrului legal al alegerilor prezidențiale, readucând în discuție ideea unui posibil „tur doi” anulat anterior.