La trei ani de la modernizare, Centura Ploieşti este tot în reparaţii

Data:

reparatii centura PloiestiCentura Ploieşti Vest, care preia traficul de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti mai departe către Valea Prahovei şi Braşov, se află în noi reparaţii, în contextul în care trei din cele cinci pasaje au intrat în reabilitare capitală.
„În prezent pe traseul Centurii Ploieşti Vest sunt în execuţie lucrări de reparaţii la pasajele rutiere existente pe vechiul traseu al centurii, la km 9+004, km 10+305 (peste DN 72) şi la km 10+604. Pentru asigurarea derulării lucrărilor de reparaţii capitale la suprastructura acestor trei pasaje, traficul rutier a fost deviat pe traseul nou construit al centurii Ploieşti Vest, pe câte o bandă de circulaţie pe sens“, potrivit unui răspuns transmis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), semnat de directorul general interimar Mircea Pop.
Pe centura de vest a Ploieştiului se circulă în prezent la o bandă pe sens, iar finalizarea lucrărilor de reparaţii a pasajelor este estimată pentru sfârşitul lunii octombrie, potrivit datelor CNADNR.
Valoarea cumulată a lucrărilor de reparaţii capitale a celor trei pasaje se ridică la aproape 6,5 milioane de lei (1,5 milioane de euro). CNADNR afirmă că lucrările de reparaţii capitale care se derulează în prezent la cele trei pasaje nu au făcut parte din investiţia finalizată în urmă cu trei ani, când circa 12,8 kilometri din centura de Vest a Ploieştiului au fost modernizaţi.
Lucrările la centura Ploieşti Vest, încheiate în vara lui 2010, s-au realizat pe o lungime de 12,8 kilometri, şoseaua fiind extinsă de la două la patru benzi, iar valoarea lucrărilor la centură s-a ridicat la 136,5 milioane de lei (32,5 milioane de euro). Cele patru benzi de circulaţie, câte două pe fiecare sens de mers, au fiecare lăţimea de 3,5 metri.
Centura Ploieşti Vest are o importanţă majoră pentru traficul dintre Bucureşti şi Valea Prahovei, respectiv Braşov, având în vedere că preia autovehiculele de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, inaugurată în urmă cu un an. Deocamdată însă autostrada nu a reuşit să fie preferată în detrimentul DN1, având în vedere că este tranzitată zilnic de 9.300 de vehicule, la un sfert faţă de estimările iniţiale ale CNADNR, care indicau un trafic zilnic de 39.000 de vehicule în primul an de la deschidere. Construcţia unei autostrăzi se justifică în general după trecerea pragului de 16.000 de vehicule pe zi, potrivit informaţiilor din piaţă. O explicaţie a traficului mult mai mic faţă de estimările iniţiale este faptul că autostrada Bucureşti – Ploieşti nu este încă finalizată complet, având în vedere că în vara anului trecut au fost inauguraţi circa 55 de kilometri între Centura Capitalei (în dreptul localităţii Ştefăneştii de Jos) şi Ploieşti. Mai lipsesc cei circa 6,5 kilometri între Şoseaua Petricani şi centura Capitalei care ar putea convinge mai mulţi şoferi să aleagă autostrada în detrimentul DN1. Aceştia vor fi însă gata cel mai probabil în 2015, potrivit celor mai recente estimări ale CNADNR.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Schimbări majore în programul de reciclare

Românii care colectează ambalaje prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR)...

Primăria Capitalei pornește lupta cu țânțarii: Începe dezinsecția în București

În prima zi după Paște, Primăria Municipiului București anunță...

Cod galben de furtuni în zonele montane din Muntenia: Avertizare ANM pentru Valea Prahovei și alte localități

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare...

Incendiu la Mănăstirea Ghighiu din Prahova, în a doua zi de Paște

Un incendiu a izbucnit luni, în a doua zi...

Alertă de urs în Poiana Brașov: Locuitorii au primit mesaj Ro-Alert

Duminică seară, locuitorii din Poiana Brașov au primit un...

Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a murit la vârsta de 59 de ani

Omul de afaceri Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Alexandrion...

Reacții din România după moartea Papei Francisc: „Un simbol al smereniei și compasiunii”

Moartea Papei Francisc a generat reacții de condoleanță și...

Semnal Magazin
SEMNAL

Strawberries & Cream Crepe Cake – desertul delicat al verii

Un desert rafinat, spectaculos și incredibil de savuros, Tortul...

Ford Mustang Dark Horse – puterea întunecată a legendarei muscle car

Ford Mustang a fost întotdeauna un simbol al performanței...

Gran Canaria – perla exotică a Arhipelagului Canare

Situată în mijlocul Oceanului Atlantic, Gran Canaria este a...

„Cel mai urât animal din lume” a fost numit Peștele Anului în Noua Zeelandă

Blobfish-ul, cunoscut adesea drept „cel mai urât animal din...

Nașterea Romei – 753 î.Hr.

Roma, unul dintre cele mai influente orașe din istoria...

Ötzi: cel mai vechi caz nerezolvat din lume

În anul 1991, doi turiști germani care se plimbau...

Charles Dickens – maestrul romanului victorian

Charles Dickens este considerat unul dintre cei mai mari...