Furt de material lemnos la Cândeşti, unde hoţii au fost depistaţi chiar de localnici şi predaţi organelor de poliţie. Marţi, 6 octombrie, lucrătorii Postului de Poliţie Cândeşti au fost sesizaţi de C. Ion, de 50 de ani, din localitate, cu privire la faptul că împreună cu alţi cetăţeni din sat, a depistat mai multe persoane în timp ce tăiau şi sustrăgeau arbori dintr-o parcelă de pădure, proprietatea sa. În urma sesizării, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit că făptuitorii se numesc G. Marin, de 42 de ani şi T. Cornel, de 31 de ani, ambii din comuna Ludeşti, sat Scheiu de Sus. Cei doi au recunoscut comiterea faptei, iar din cercetări s-a stabilit că au mai participat şi P. Cristian, de 25 de ani, P. Petre, de 26 de ani, P. Cornel, de 23 de ani, P. Florin, de 29 de ani, G. Marian, de 25 de ani şi V. Irinel, de 26 de ani, toţi din comuna Ludeşti, sat Scheiu de Sus, care au reuşit să fugă la intervenţia cetăţenilor din sat, abandonând materialul lemnos tăiat. În dimineaţa zilei de miercuri, 7 octombrie, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte însoţiţi de un reprezentant al Ocolului Silvic Sturzeni s-au deplasat la faţa locului, unde au stabilit că de pe parcela lui C. Ion au fost tăiaţi 101 arbori nemarcaţi, în cantitate de 38 de metri cubi. Materialul lemnos a fost găsit abandonat la faţa locului. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri abandonate de autori, printre care o drujbă folosită la tăierea arborilor. În cauză a fost întocmit dosar penal împotriva celor opt persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de material lemnos nemarcat şi tentativă la furt calificat. Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea lor să fie propusă soluţia legală prin Parchet.
Nicoleta Andrei
Creează un cont
Bine ati venit! înregistrați-vă pentru un cont
O parola va fi trimisă pe adresa dvs de email.
Recuperare parola
Recuperați-vă parola
O parola va fi trimisă pe adresa dvs de email.
La Cândeşti, mai mulţi hoţi de lemne au fost depistaţi de localnici şi predaţi poliţiştilor
Date: