Kendama, jucăria japoneză care a revenit în atenția copiilor după mai bine de zece ani, stârnește controverse în unitățile de învățământ. Dacă unii profesori cer interzicerea completă a jocului, părinții insistă că beneficiile sunt evidente și cer reguli clare care să permită folosirea ei în siguranță.
Jucăria, apreciată pentru faptul că îi deconectează pe elevi de ecranele telefoanelor și stimulează abilități precum coordonarea și răbdarea, a fost considerată, în anumite școli, un pericol. În unele cazuri, accesul elevilor cu kendama în curtea școlii sau în timpul pauzelor a fost restricționat, chiar dacă telefoanele mobile nu sunt tratate la fel.
Dan Tița, liderul FNP EDUPART București, atrage atenția că decizia interzicerii este adesea excesivă și că o abordare mai potrivită ar fi stabilirea unor reguli clare: „Profesorilor le este mai ușor să interzică total. Dar dacă le permitem elevilor să se joace responsabil, trebuie doar să-i supraveghem, la fel cum facem cu alte activități.”
Într-un comunicat, părinții subliniază avantajele jocului cu kendama: dezvoltarea atenției, coordonarea ochi-mână, răbdarea, disciplina și colaborarea între colegi. Totodată, recomandă ca jucăria să fie folosită doar în pauze, în curtea școlii sau în activități organizate, pentru a evita incidentele minore cauzate de folosirea necorespunzătoare.
Reacțiile profesorilor sunt însă mai dure. Viforel Dorobanțu, directorul Școlii Gimnaziale Curcani, consideră că interzicerea jocului reflectă mai degrabă incapacitatea adulților de a gestiona energia copiilor: „Să ne ferească Dumnezeu de liniște totală în școli! Înseamnă că acolo nu sunt copii. Nu vreți să-i legați de pereți? Lăsați-i să se joace, mai ales în școală, pentru că asta îi ajută să se simtă bine într-un spațiu rigid.”
Experții în educație susțin această idee. Gabi Bartic subliniază că, de multe ori, copiii sunt considerați deranjanți pentru simplul fapt că sunt activi: „Ne-am dori copii-bibelou, cuminți și tăcuți, ca în manualele de pedagogie din anii ’80. Dar ei există, iar școala ar trebui să se adapteze, nu să se apere de ei.”
Psihologul clinician Corina Lupău evidențiază multiplele beneficii ale kendamei: dezvoltare motrică, răbdare, control al impulsurilor, socializare și reducerea timpului petrecut în fața ecranelor. Totuși, avertizează asupra riscurilor minore, precum accidentările ușoare sau obsesia pentru joc.
În ciuda controversei, părinții și specialiștii reclamă că școlile ar trebui să vadă jocul nu ca pe o problemă, ci ca pe o oportunitate de învățare și de creștere a copiilor: „Puține activități fără ecrane au mai captivat copiii în ultimul deceniu. Kendama ar putea fi una dintre ele, dacă școlile ar găsi un echilibru între siguranță și libertate de mișcare.”
