Jandarmii ialomiţeni şi-au prezentat bilanţul pe 2011

Data:

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa „Nicolae Condeescu“ a prezentat, săptămâna trecută, bilanţul activităţii sale pe anul 2011.

Potrivit inspectorului şef Nicolae Parepa, anul trecut, activităţile instituţiei au vizat un număr mai mare de segmente socio-profesionale faţă de anul 2010.

„Misiunile pe care IJJ Ialomiţa le-a executat în 2011 au crescut, ca număr, faţă de cele desfăşurate în 2010, pe toate segmentele: atât pe asigurare şi restabilire – intervenţie cât şi pe misiunile de menţinere a ordinii publice“, a declarat Nicolae Parepa. Potrivit acestuia, au crescut de asemenea şi sancţiunile contravenţionale pe care jandarmii ialomiţeni le-au aplicat în 2011, comparativ cu 2010, apreciind că au scăzut uşor contravenţiile constatate în misiuni independente. Ca un exemplu în acest sens, Parepa a amintit intervenţia jandarmilor în zona Bărăganu Feteşti, unde mai multe persoane au fost prinse în flagrant în timp ce furau cablu de cupru de la instalaţiile CFR, fapte cu potenţial de risc social deosebit.

În anul 2011, au fost aplicate 2.643 de sancţiuni contravenţionale, din care 620 au reprezentat avertismente, cu un procent de 23,4% mai mult faţă de anul 2010, tot anul trecut fiind primite spre executare şi 319 mandate de aducere la instanţele de judecată şi Parchet.

„Anul trecut am continuat şi activităţile pe linia prevenirii în rândurile elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din Slobozia şi Ialomiţa, alături de colaboratorii noştri pe aceste teme: Poliţia de proximitate, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Direcţia de Sănătate Publică sau Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog. Fără să impună prezenţa forţelor de intervenţie, aceste activităţi de prevenire au fost derulate periodic, în urma solicitării acestor unităţi de învăţământ, în vederea derulării unor astfel de activităţi preventive“, a mai precizat Nicolae Parepa.

Acesta a mai subliniat că „dacă numărul contravenţiilor a fost în unele cazuri mai mare, asta nu înseamnă că ialomiţenii s-au „înrăit“, aşa cum, dacă anumite fapte au scăzut numeric, aceasta nu înseamnă că IJJ a fost mai puţin eficient. Diversitatea acţiunilor noastre este explicată de faptul că ne-am orientat şi către alte segmente socio-profesionale, de aceea şi numărul intervenţiilor dar şi al contravenţiilor a fost, de la caz la caz, mai mic sau mai mare. În plus, acţiunile noastre pe aceste segmente se caracterizează şi printr-o bună cooperare cu societatea civilă, IPJ Ialomiţa sau ITM Ialomiţa“, a precizat inspectorul şef al IJJ Ialomiţa.

„În ce priveşte intervenţiile în zonele unde zăpada şi viscolul au creat probleme, am fost solicitaţi să intervenim în special în zona Urziceni, unde situaţia a fost mai dificilă, şi am cooperat foarte bine cu autorităţile locale şi judeţene pentru a remedia aceste probleme. De precizat faptul că aceste activităţi de deszăpezire au fost executate concomitent cu misiunile de bază“, a mai declarat Nicolae Parepa.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

George Simion a evitat presa după dezbaterea de la Camera de Comerț, unde a fost singurul candidat prezent

George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la...

Scrisoare deschisă a șapte foști ambasadori SUA în România: „Putin sau viitorul alături de America”

Șapte foști ambasadori ai Statelor Unite în România, reprezentând...

IICCMER va depune plângere penală împotriva liderului AUR Marius Lulea pentru apologia regimului Ceaușescu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului...

Semnal Magazin
SEMNAL

Pecron E300LFP – O sursă de energie fiabilă pentru orice aventură în natură

Pentru echipa editorială a rubricii Călătorii din ziarul Semnal,...

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...