ISU intensifică controlul la hotelurile și pensiunile din Prahova după incendiul de la Ferma Dacilor

Data:

După tragicul eveniment de la Ferma Dacilor, în care opt persoane și-au pierdut viața, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova au demarat ample controale la pensiunile și hotelurile din zonă. Aceste acțiuni au loc într-un context tensionat, marcat de un scandal cu privire la practicile discutabile aplicate de foștii șefi ai ISU Prahova în timpul verificărilor, favorizând anumite unități de cazare.

În perioada 8 – 14 ianuarie a.c., inspectorii de prevenire din cadrul ISU Prahova au efectuat 30 de controale în Sinaia, Bușteni, Azuga, Valea Doftanei și Bănești. În urma acestora, au fost identificate 135 de nereguli și deficiențe, soldate cu 84 de avertismente și 51 de amenzi în valoare totală de 406.502 lei. De asemenea, în timpul controalelor, au fost desfășurate 7 instruiri pe teme de apărare împotriva incendiilor, la care au participat 51 de persoane.

Printre deficiențele constatate s-au regăsit punerea în funcțiune a construcțiilor fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, neprezentarea documentelor necesare pentru eliberarea autorizației, și existența unor improvizații la instalațiile electrice.

Inspectoratul subliniază că prevenirea situațiilor de urgență reprezintă unul dintre obiectivele prioritare și că aceste controale nu se limitează doar la unitățile de turism și alimentație publică, ci vizează și alte categorii de obiective. Activitatea inspectorilor de prevenire este continuă și se desfășoară permanent pentru asigurarea unui nivel optim de securitate.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Protest în Senat: Angajații revoltați față de decizia lui Ilie Bolojan

Un protest fără precedent a avut loc în Senatul...

Senatul României face concedieri: 156 de angajați vor fi disponibilizați

Senatul României a decis reducerea numărului de posturi cu...

A murit Teoharie Coca-Cozma, comentatorul legendar al finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Teoharie Coca-Cozma, vocea memorabilă a radioului și televiziunii române,...

Cornel Oțelea, legenda handbalului românesc, a încetat din viață

Cornel Oțelea, considerat cel mai titrat handbalist din istoria...