Preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, Darius Meşca, a declarat, vineri, 19 iunie, la Ploieşti, că în Parcul Industrial Ploieşti s-au făcut investiţii de peste 310 milioane de euro de la înfiinţare.
Directorul parcului industrial, Andrei Tudor, a precizat că în Parcul Industrial Ploieşti sunt 43 de agenţi economici şi peste 7.700 de angajaţi.
Încă de anul trecut parcul s-a extins prin achiziţionarea de noi suprafeţe pe raza localităţilor Urlaţi, Mizil şi Ciorani.
În Urlaţi, pe terenul deţinut de Parcul Industrial Ploieşti s-au făcut investiţii în infrastructură de peste 1,6 milioane de euro, aici fiind deja activ un investitor important – Procter & Gamble – care va crea, până la sfârşitul acestui an, 350 de locuri de muncă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a adăugat că, de la începutul acestui an, şomajul s-a redus numeric cu 1.800 de persoane, rata de 5,5% fiind sub cea naţională.
Judeţul Prahova este unul dintre cele mai industrializate ale României.
Vineri, la Ploieşti, cu prilejul dezbaterii „Ploieşti – capitala aurului negru. Centrul industriei petroliere din România“.
Cu acest prilej, primarii staţiunilor de pe Valea Prahovei au vorbit despre dezvoltarea infrastructurii turistice în perspectiva organizării Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2013.
La rândul lor, primarii comunelor Bărcăneşti şi Balta Doamnei au subliniat importanţa construirii autostrăzii Bucureşti-Braşov, care va genera dezvoltarea economică a acestor localităţi.
Seminarul de la Ploieşti a fost gândit ca un program itinerant, unde au loc dezbateri naţionale pe teme economice de interes major, desfăşurat în cele mai importante centre economice şi financiare ale României. Obiectivul proiectului constă în identificarea necesităţilor la nivel local, satisfăcând nevoia de comunicare din perspectiva priorităţilor de dezvoltare locală şi regională.
Autorităţile locale şi centrale au avut ocazia să discute faţă în faţă cu reprezentanţi cheie ai comunităţii de afaceri, analişti şi experţi economici despre argumentele competitive ale fiecărei regiuni, necesităţi şi oportunităţi economice.
Investiţii de peste 310 milioane euro, în Parcul Industrial Ploieşti
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal