Cea de-a patra editie a Intalnirii anuale a Retelei de Informare REGIO Sud Muntenia a fost organizata la sediul central al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Sud Muntenia din municipiul Calarasi.
Potrivit unui comunicat remis joi de ADR Sud Muntenia, scopul organizarii acestei intalniri a fost de a prezenta stadiul de dezvoltare a Retelei, precum si de a identifica metode utile de colaborare a membrilor, in vederea dezvoltarii eficiente si durabile socio-economice a regiunii Sud Muntenia.
In cadrul acestui eveniment, membrii au primit informatii importante despre stadiul implementarii Programului Operational Regional in Sud Muntenia, precum si despre problemele intampinate de beneficiarii programului in implementarea proiectelor. De asemenea, s-au purtat discutii despre pregatirea viitoarei perioade de programare, 2014 – 2020. In acest sens, s-au oferit informatii despre noul context al programarii strategice pentru regiunea Sud Muntenia, modul de organizare a acestui proces la nivelul regiunii, precum si noile orientari strategice la nivel european si national, ce vor ghida programarea instrumentelor structurale pentru perioada 2014 – 2020.
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a vizat stadiul de dezvoltare si nivelul de performanta ale Retelei de Informare REGIO Sud Muntenia. Astfel, s-a realizat o prezentare succinta a activitatii Retelei din perioada iunie 2011 – iunie 2012 si a evenimentelor organizate de membrii acesteia, dar si a informatiilor diseminate de ADR Sud Muntenia, menite sa asigure transparenta accesarii fondurilor nerambursabile alocate prin Programul Operational Regional.
Totodata, in cadrul acestui eveniment, s-au identificat noi metode de colaborare intre membrii Retelei. Dintre acestea amintim propunerile reprezentantului Fundatiei de Turism si Ecologie a Dunarii de Jos ‘Ciulinii Baraganului’ Ialomita, domnul Florin Munteanu, care a recomandat cooptarea de noi membri in cadrul Retelei de informare din randul organizatiilor nonguvernamentale si consolidarea colaborarii intre mediul privat si mediul public, in vederea valorificarii potentialului turistic al zonei Dunarii. O alta recomandare a venit din partea presedintelui Uniunii Nationale a Patronatului Roman – Filiala Calarasi, domnul Vlad Milut, care a propus organizarea de workshop-uri, cu scopul de a realiza un schimb de bune practici intre comunicatorii Regio de la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia.
Totodata, s-au pus bazele unei importante colaborari cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri – Filiala Giurgiu, care, prin reprezentantul sau, domnul Florian Paun, va sprijini ADR Sud Muntenia in organizarea evenimentelor destinate beneficiarilor de fonduri Regio, ce vor avea loc in semestrul al II-lea al acestui an in judetele regiunii noastre.
Evenimentul, la care au participat aproximativ 35 de persoane, a fost organizat cu sprijinul Axei prioritare 6 „Asistenta tehnica”, finantata din REGIO, acesta avand scopul de a disemina rezultatele implementarii Programului Operational Regional, precum si de a facilita un schimb de experienta intre membrii Retelei de Informare REGIO Sud Muntenia.
Pana in prezent, Reteaua REGIO include 85 de membri, reprezentanti ai autoritatilor publice locale, ai directiilor deconcentrate, ai organizatiilor non-guvernamentale, ai Organismelor Intermediare, ai camerelor de comert, ai institutiilor academice si ai asociatiilor profesionale.