Întâlnirea anuală a membrilor Reţelei REGIO Sud Muntenia

Data:

Regio (2)Miercuri, 24 iulie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat, la Călăraşi, cea de-a cincea ediţie a Întâlnirii anuale a Rețelei de Informare REGIO Sud Muntenia. În cadrul acestui eveniment au fost prezentate stadiul implementării Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, cele mai utile instrumente de comunicare şi promovare utilizate de Agenţie, precum şi informaţii despre pregătirea Planului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia 2014 – 2020. Din partea ADR Sud Muntenia, în calitate de coordonator al Reţelei Regio, au participat Daniela Traian, director adjunct Direcţia Dezvoltare şi Comunicare, Mariana Vişan, director adjunct Direcţia Organism Intermediar POR, Cristina Radu, şef Serviciu Comunicare, precum şi experţii de comunicare.
În vederea promovării impactului implementării programului Regio în Sud Muntenia, cele mai utile instrumente de comunicare utilizate de Agenţie au fost reprezentate de organizarea vizitelor în teren la proiectele Regio, evenimente destinate mass-mediei din Sud Muntenia, şi pagina şi contul de Facebook ale Agenţiei. Regio (4)Începând cu anul 2011, acţiunile de informare şi publicitate realizate de ADR s-au axat, în principal, pe promovarea proiectelor de succes finanţate prin Regio. În ceea ce priveşte vizitele în teren, acestea au fost organizate cu scopul de a mediatiza bunele practici şi pentru a crea o imagine pozitivă în rândul publicului larg asupra modului de utilizare a fondurilor europene alocate prin Regio.
Un alt subiect discutat în cadrul întâlnirii de miercuri a vizat prezentarea unor exemple de proiecte de succes derulate cu finanţare europeană nerambursabilă în judeţele Prahova (proiectele realizate în cadrul Polului de Creştere Ploieşti – Prahova, Argeş (cele trei proiecte realizate de Primăria oraşului Topoloveni) şi Ialomiţa (proiectele din staţiunea balneară Amara).
În ultima parte a evenimentului destinat membrilor Reţelei Regio s-au purtat discuţii despre stadiul pregătirii Planului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia 2014 – 2020. Până în prezent au avut loc dezbateri pe marginea analizei socio-economice a regiunii noastre, s-au stabilit prioritățile de finanțare, indicatorii de monitorizare pentru următoarea perioadă de programare, precum şi criteriile de selecţie a proiectelor strategice, ce vor fi anexă la Planul de Dezvoltare Regională Sud Muntenia 2014 – 2020.
Întâlnirea anuală, la care au participat 40 de persoane, a fost organizată cu sprijinul Axei prioritare 6 „Asistenţă tehnică”, finanţată din REGIO, aceasta având scopul de a disemina rezultatele implementării Programului Operaţional Regional, precum şi de a facilita un schimb de experienţă între membrii Reţelei de Informare Regio Sud Muntenia.Regio (1)
Până în prezent, Reţeaua Regio include 90 de membri, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai direcţiilor deconcentrate, ai organizaţiilor non-guvernamentale, ai Organismelor Intermediare, ai camerelor de comerţ, ai instituţiilor academice şi ai asociaţiilor profesionale.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Ilie Bolojan, apel ferm în criza bugetară: „Nu mai putem continua așa”

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL și numele cel...

Ucraina a primit corpurile a 1.200 de soldați căzuți în luptă, în cadrul unui acord de repatriere

Autoritățile de la Kiev au anunțat repatrierea corpurilor a...

Anchetă la Berlin: Trei oi descoperite într-un apartament. Un român, principalul suspect

Poliția din Berlin a deschis o anchetă în urma...

Barometru INSCOP: Aproape jumătate dintre români nu cunosc evenimentele din 13-15 iunie 1990

Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, 45,7% dintre...

Semnal Magazin
SEMNAL

Cercetătorii cer interzicerea metodei de asfixiere a peștilor, considerată dureroasă

Un studiu recent realizat de cercetători de la Welfare...

Gura Portiței Resort își redeschide porțile în locația sa unică, după o investiție de 10 milioane de Euro

Gura Portiței Resort, locul legendar situat la granița dintre...

Conacul Sabinei Brătianu

Dintre toate clădirile impresionante de pe strada Clemenței, astăzi...

Vila Noël Cerefrea

Louis Noël (1872) a fost un aviator francez care...

Palatul Facultatii de Medicină și Farmacie “Carol Davila”

Constructia Facultatii de medicina a fost complet terminata si...

Pecron E300LFP – O sursă de energie fiabilă pentru orice aventură în natură

Pentru echipa editorială a rubricii Călătorii din ziarul Semnal,...