Înşelat în propria locuinţă

Poliţia Municipiului Slobozia a fost sesizată în data de 13 iunie, în jurul orei 15.30, de un bărbat de 88 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde i-au sustras suma de 2.000 lei.

mita

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, la domiciliul părţii vătămate s-au prezentat doi bărbaţi, care pretindeau că acesta a câştigat un cadou, motiv pentru care au fost invitaţi în casă. Cei doi i-au prezentat o cutie în care se aflau mai multe bunuri de uz gospodăresc şi i-au solicitat suma de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea transportului. Partea vătămată a convenit să le ofere acestora 300 de lei dintr-o mapă în care avea suma totală de 2.000 lei, moment în care a realizat că este posibil să fie înşelat şi a solicitat celor doi bărbaţi să părăsească imobilul. După plecarea lor, bărbatul de 88 de ani a observat lipsa celor 2.000 de lei din mapă, motiv pentru care a sesizat organele de poliţie. Cercetările sunt continuate în vederea identificării suspecţilor şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Poliţiştii caută suspecţi cu următoarele semnalmente: un bărbat cu accent unguresc, de aproximativ 40 ani, înălţime de circa 1,80 cm, ten măsliniu, constituţie atletică, părul negru tuns scurt, îmbrăcat în costum negru, cu cămaşă albă, pantofi de culoare închisă, tip ciocată, cu model tip dungi din acelaşi material; un bărbat cu accent unguresc, de aproximativ 40 ani, înălţime de circa 1,70 cm, ten măsliniu, constituţie atletică, părul negru mai lung în partea din faţă, cu breton, costum de culoare neagră, ceas la mâna stângă de culoare gri, pensat.

Un Comentariu la "Înşelat în propria locuinţă"

  1. Pingback: Minoră din Năeni, dispărută de la domiciliu | Ziarul Semnal de Buzau

Leave a Reply

Your email address will not be published.