Cei doi părinți din Prahova au fost arestați preventiv la doi ani de la comiterea actului prin care și-au ucis copilul. Ulterior, după trei ani de anchetă, autoritățile au stabilit că fetița de doar 2 ani a suferit o moarte violentă, provocată de opărire. Pe parcursul a 7 ore, părinții au fost martori la agonie fără să solicite intervenția ambulanței.
În urma anchetei ce a condus la condamnarea celor doi părinți la peste 20 de ani de închisoare pentru omorul cu apă clocotită, au ieșit la iveală detalii șocante. Potrivit procurorilor, temperatura apei din boiler era setată la 120 de grade Celsius, iar copilul a fost expus minute în șir sub jetul de apă fierbinte.
De asemenea, investigația a relevat că cei doi soți au pus la cale un plan strategic pentru a evita condamnarea, însă bunica paternă a dezvăluit adevărul autorităților. Conform detaliilor din dosar, planul implică transferul întregii vinovății asupra mamei pentru a o proteja pe aceasta de o pedeapsă grea, având în vedere problemele psihice pe care le prezintă.
În urma tragediei, deși inițial acuzația a fost de ucidere din culpă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a modificat încadrarea la omor asupra unui membru de familie, conducând la arestarea părinților.
“Este vorba despre un omor calificat, un fapt care, din nefericire, a fost investigat în mod incompetențial de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, care ar fi trebuit să efectueze cercetări ample pentru a constata faptele relevante.”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.