Potrivit celui mai recent raport al Direcției Județene de Statistică, la sfârșitul lunii noiembrie 2024, la oficiile de stare civilă din Argeș au fost înregistrate 140 de căsătorii. Acest număr este cu 155 mai mic decât în luna octombrie 2024, când s-au încheiat 295 de căsătorii, dar cu 3 mai mare față de noiembrie 2023.
Conform aceleiași surse, în luna noiembrie 2024 au fost pronunțate 45 de divorțuri, conform hotărârilor definitive și prevederilor Legii nr. 202/2010. Acest număr este cu 23 mai mic decât în octombrie 2024 și cu 31 mai mic față de noiembrie 2023.
Conform legislației în vigoare, ofițerul de stare civilă poate constata desfacerea căsătoriei prin divorț administrativ, dacă ambii soți sunt de acord și nu au copii minori, născuți în timpul căsătoriei sau adoptați.
Cererea de divorț pe cale administrativă trebuie depusă și semnată personal de ambii soți în fața ofițerului de stare civilă delegat. Aceasta se depune la primăria unde este înregistrat actul de căsătorie sau în raza ultimei locuințe comune a soților.