Un bărbat din județul Ialomița a fost arestat preventiv, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce și-a agresat concubina cu un cuțit.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2024, în urma unui conflict spontan izbucnit în locuința comună, bărbatul și-a atacat concubina cu un cuțit de bucătărie, provocându-i răni în zona gâtului și a feței. Incidentul a fost calificat drept tentativă de omor asupra unui membru de familie.
Inițial, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, pe 2 decembrie 2024, procurorii au solicitat Tribunalului Ialomița arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind aprobată de instanță în aceeași zi.